Sfârșitul Dobrogea TV: CNA a retras licența postului deținut de Gabriel Comănescu

Dobrogea TV, postul de televiziune deținut de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a rămas fără licență. Acesta a cerut Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) retragerea licenței.

A fost un pas firesc. În luna mai 2024, Dobrogea Media din Constanța a suspendat temporar emisia, conform prevederilor legale care permit o întrerupere de până la 90 de zile din motive tehnice. După expirarea acestui termen, neputând relua emisia din cauza problemelor financiare persistente, s-a decis solicitarea retragerii licenței.

CNA a acceptat cererea de retragere a licenței și a oficializat închiderea Dobrogea TV.

Licența audiovizuală a fost deținută de societatea Dobrogea Media SRL, al cărei unic asociat este Atelier Media SRL.

Atelier Media SRL este deținută în proporție majoritară de GVC Investment Company Limited din Cipru, cu 94.12%.

GVC Investment Company Limited, la rândul său, este deținută integral de Comănescu Gabriel Valentin.

În 2023, Dobrogea Media SRL a avut o cifră de afaceri de 3.728.667 lei, un profit net de 972.791 lei, dar și datorii de 5.811.046 lei. Nu a avut niciun angajat. Numărul maxim de angajați, 38, a fost în 2020, an în care au avut loc alegerile locale și în care Vergil Chițac, apropiat al lui Gabriel Comănescu, a devenit primar.

În 2011, Dobrogea TV a primit licența de emisie prin intermediul Media Consulta International, o firmă condusă de Mihai Craiu. Cu timpul, licența a fost transferată către Media Consulta Regie, companie achiziționată de Gabriel Comănescu în vara anului 2015.

Lansarea Realitatea TV. Foto: Crina Kibedi, 24 noiembrie 2011

Gabriel Comănescu deține mai multe afaceri, cea mai cunoscută fiind GSP Offshore. A fost dat în judecată de angajați care nu și-au primit salariile și de zeci de firme care au avut bani de primit.

Unii dintre angajați au restanțe de peste un an de zile!


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Sfârșitul Dobrogea TV: CNA a retras licența postului deținut de Gabriel Comănescu

  1. Nu inteleg cum s-a ajuns in situatia asta. Si nu este primul caz.
    Dc oamenii stau sa munceasca fara salariu timp de 1 an? Inteleg cateva luni, dar 1 an??
    Cu siguranta au nevoie de terapie.
    Nu Comanescu este vinovatul principal aici, el este doar mincinos.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Dr. Ionuț-Bogdan Sandu: „Nu mai este o surpriză să descoperi un cancer tiroidian la un om de 16 ani”

vin aug. 9 , 2024
Dr. Ionuț-Bogdan Sandu, medic primar chirurgie generală, este unul dintre puținii medici din România specializați pe chirurgia tiroidei. Invitat la Tomis TV în emisiunea „Punctul pe i”, realizată de jurnalistul Cristian Hagi, acesta a vorbit despre ce înseamnă supra specializarea în medicină și a oferit detalii despre incidența cancerului de […]
Dr. Ionuț-Bogdan Sandu: „Nu mai este o surpriză să descoperi un cancer tiroidian la un om de 16 ani”

V-ar putea interesa și: