Apartamentele noi din Constanța, aproape la același preț cu cele din București – diferența este de numai 8 euro/mp

Apartamentele şi casele noi atrag tot mai mulţi cumpărători în marile oraşe din ţară, iar preţurile în creştere nu par să-i descurajează pe cei care vor să facă o achiziţie imobiliară. Se construiesc, însă, mai puţine locuinţe, fapt care are un impact direct în oferta pe care o au la dispoziţie românii care îşi doresc să devină proprietari.

Dintr-un total de 131.100 de apartamente şi case scoase la vânzare, în intervalul aprilie-iunie la nivel naţional, mai bine de jumătate s-au aflat în şase oraşe – Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Constanţa. Iar dintre acestea din urmă 18.000 au fost locuinţe noi.

Evoluţii spectaculoase la nivelul cererii au putut fi observate în Bucureşti şi în Cluj-Napoca unde proprietăţile noi au atras, în trimestrul al doilea al acestui an, cu peste 50% mai mulţi potenţiali cumpărători decât în perioada similară din 2023. O creştere puternică a interesului pentru apartamentele şi casele noi, cu 31%, a fost constatată, totodată, în Iaşi, conform celui mai nou raport Imobiliare.ro Market 360 „Piaţa imobiliară rezidenţială, T2 2024”.

Avansul apărut în Constanţa şi în Braşov a fost mai temperat, în timp ce singura scădere a cererii pe segmentul nou a fost înregistrată în Timişoara. La nivel de piaţă, însă, şi aici s-a putut observa o evoluţie pozitivă.

În ultima perioadă, se finalizează tot mai puţine locuinţe la nivel naţional. În 2023 au fost date în folosinţă, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), circa 71.500 de locuinţe, cu aproape 1.900 de unităţi în minus faţă de anul 2022. În primul trimestru din 2024 au fost finalizate alte 11.360 de locuinţe, cu aproape 4.000 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut.

„Trendul descendent al dobânzilor va menţine o cerere ridicată pe piaţa imobiliară, pe fondul unei oferte în scădere continuă, -13,4% în top şase oraşe doar în trimestrul II. Acest lucru va genera, în mod evident, noi creşteri ale preţurilor locuinţelor”, a declarat Dan Niculae, Managing Director Imobiliare.ro Finance – brokerul de credite din cadrul grupului Imobiliare.ro.

Preţurile au crescut deja într-un an cu până la 17% în centrele regionale majore ale ţării şi au potenţialul de a atinge, în curând, noi praguri record.

„Piaţa este setată corect în acest moment şi este aproape de momentul de acceptare a unei noi etape de creştere a preţurilor. Ajustarea va veni natural, pe măsură ce piaţa se stabilizează şi cererea trece la acţiune, se materializează în tranzacţii. De altfel, cumpărătorii au depăşit paradigma de aşteptare a unei scăderi a preţurilor, realizând că această abordare este riscantă şi, în final, contraproductivă”, a explicat Valentin Morar, CEO şi fondator Wallberg – unul dintre marii dezvoltatorii imobiliari din vestul ţării, în cadrul opiniei sale publicate în cel mai nou raport lansat de Imobiliare.ro.

Interesul potenţialilor cumpărători pentru locuinţele noi listate la vânzare pe Imobiliare.ro a crescut cu 54% în trimestrul II comparativ cu acelaşi interval din 2023. Acesta a fost cel mai semnificativ avans apărut în rândul marilor oraşe pe segmentul proprietăţilor rezidenţiale finalizate începând cu anul 2020.

Cei care au vrut să facă o achiziţie au avut de ales din aproximativ 10.200 de apartamente şi case noi, Capitala dispunând de cea mai extinsă ofertă din ţară pe acest segment de piaţă. Circa trei potenţiali cumpărători şi-au arătat interesul pentru fiecare dintre aceste proprietăţi.

Din păcate, însă, cumpărătorii care şi-au căutat în intervalul aprilie-iunie 2024 o locuinţă nouă în Bucureşti au avut mai puţine opţiuni din care să-şi aleagă locul pe care să-l numească „acasă” decât cei care au plecat în căutarea viitoarei lor locuinţe în perioada similară a anului trecut.

De altfel, scăderea de 26% a ofertei pe segmentul nou a fost a doua cea mai abruptă apărută la nivelul principalelor centre regionale din ţară, fiind depăşită doar de cea aferentă pieţei clujene.

Preţul mediu solicitat pentru apartamentele din Bucureşti a ajuns, în trimestrul II, la 1.632 euro/mp util, după o majorare cu 5% în 12 luni.

Oferta de locuinţe noi a scăzut cel mai mult în Cluj-Napoca. Pe cea mai puternică piaţă rezidenţială din vestul ţării s-a înregistrat o creştere procentuală a cererii pentru proprietăţile rezidenţiale noi scoase la vânzare apropiată de cea aferentă Capitalei, mai exact cu 53%.

Numărul efectiv de apartamente şi case din piaţă finalizate începând cu 2020 este, însă, mult mai restrâns decât cel înregistrat în trimestrul al doilea în Bucureşti. Şi oferta la care au acces cumpărătorii din Iaşi este mai variată. Discutăm despre 2.000 de locuinţe noi faţă de 2.400 în capitala Moldovei şi de 10.200 pe piaţa bucureşteană. Mai mult, scăderea înregistrată pe acest segment comparativ cu intervalul aprilie-iunie 2023, de 29%, este şi cea mai mare apărută în rândul celor şase centre regionale majore analizate de Imobiliare.ro.

Alte două extreme sunt vizibile pe piaţa rezidenţială din Cluj-Napoca. Prima dintre acestea vizează preţul solicitat pe plan local de proprietari şi dezvoltatori. Apartamentele sunt scoase la vânzare, în medie, cu un preţ de 2.700 euro/mp util, după un avans cu 9% în 12 luni. A doua apare în contextul duratei de timp necesare identificării unui cumpărător care ajunge la 75 de zile pentru apartamente. Indicatorul este, însă, în scădere faţă de trimestrul al doilea al anului trecut.

Doar în Bucureşti găseşti mai multe apartamente şi case noi ca în Iaşi. Oferta de locuinţe finalizate începând cu 2020 s-a restrâns considerabil în ultimul trimestru, dacă ne raportăm la perioada similară a anului trecut. După o scădere cu 17%, a treia cea mai mare înregistrată în rândul principalelor centre regionale din ţară, după Cluj-Napoca şi Bucureşti, aceasta a ajuns să cuprindă 2.400 de proprietăţi.

În ciuda trendului descendent urmat de ofertă, oraşul ocupă poziţia secundă în top, după Bucureşti. Diferenţa dintre cele două oraşe este însă covârşitoare, cumpărătorii interesaţi de o achiziţie în Capitală având de ales din mai bine de 10.000 de locuinţe noi.

Cererea pe acest segment al pieţei rezidenţiale a crescut puternic în acelaşi interval de timp, respectiv cu 31%.

Interesant de menţionat este şi faptul că apartamentele din Iaşi se vând cu unele dintre cele mai mici preţuri, media plasându-se în jurul valorii de 1.541 euro/mp util, conform datelor Imobiliare.ro, chiar şi după scumpiri cu 10% în 12 luni. În plus, aceste locuinţe se vând şi mai repede decât în alte oraşe mari. Proprietarii au nevoie de doar 44 de zile pentru găsirea cumpărătorilor în Iaşi, în timp ce în Bucureşti sau în Timişoara perioada de vânzare creşte la 53 de zile.

Oferta de proprietăţi noi din Timişoara se apropie de cea din Cluj-Napoca.

Cei care au vrut să cumpere o locuinţă nouă în Timişoara au avut de ales, în trimestrul al doilea din acest an, din 1.900 de proprietăţi finalizate începând cu anul 2020. Oferta de pe piaţa rezidenţială locală s-a apropiat, astfel, de cea aferentă oraşului Cluj-Napoca, principalul său rival din vestul ţării.

Numărul apartamentelor şi caselor noi intrate în piaţă a crescut cu 27% comparativ cu cel înregistrat în perioada similară din 2023. Doar în Braşov a mai fost observată o evoluţie pozitivă la acest capitol. Oferta totală la vânzare s-a restrâns, însă, cu 3% în aceeaşi perioadă. Cu toate acestea a reuşit să se menţină pe poziţia a treia, după Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Timişoara a fost, totodată, singurul oraş mare analizat de Imobiliare.ro la nivelul căruia s-a putut observa o scădere a cererii pe segmentul locuinţelor finalizate începând cu anul 2020. Această tendinţă ar putea fi explicată prin ieşirea din piaţă a unor proprietăţi situate în zone foarte căutate în rândul potenţialilor cumpărători.

Preţul mediu solicitat de proprietari şi dezvoltatori pentru apartamente a ajuns, în intervalul aprilie-iunie 2024, la valoarea de 1.590 euro/mp util, după scumpiri cu 7% în 12 luni. Sunt scoase la vânzare cu un preţ mai mic, doar locuinţele din Iaşi.

Este o competiţie puternică în Constanţa în rândul cumpărătorilor interesaţi de locuinţe noi.

Interesul potenţialilor cumpărători pentru apartamentele şi casele noi scoase la vânzare pe Imobiliare.ro, în intervalul aprilie-iunie 2024, a crescut cu 14% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Această evoluţie plasează oraşului pe poziţia a patra în topul marilor centre regionale, după Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi. Practic, pentru fiecare proprietate disponibilă în piaţă au existat circa cinci potenţiali cumpărători interesaţi de aceasta.

Cei care şi-au dorit să facă, însă, o achiziţie imobiliară au avut de ales din doar 500 de locuinţe noi, pe piaţa rezidenţială constănţeană oferta fiind cu mult mai restrânsă decât în Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara sau Braşov. Putem spune, de asemenea, că oferta a stagnat, dacă ne raportăm la cea aferentă trimestrului II 2023.

Apartamentele, în schimb, s-au scumpit. Preţul mediu a ajuns la 1.625 euro/mp util şi se apropie de cel solicitat în Bucureşti, după un avans cu 8% în ultimele 12 luni. În Capitală plăteşti 1.632 euro/mp util. Așadar, o diferenșță de numai 8 euro/mp.

Doar 20% dintre locuinţele scoase la vânzare în Braşov sunt noi.

S-au căutat cumpărători pentru aproximativ 5.200 de apartamente şi case din Braşov în intervalul aprilie-iunie, conform datelor Imobiliare.ro. Doar 20% dintre acestea au fost proprietăţi noi, chiar dacă oferta a crescut pe acest segment cu 11% faţă de perioada similară a anului trecut. Oferta a urmat o tendinţă similară doar în Timişoara, în timp ce în celelalte mari centre urbane au fost consemnate chiar şi scăderi cu aproape 30%.

Cererea a crescut, totodată, cu 9% în cazul locuinţelor finalizate începând cu anul 2020, mai temperat faţă de evoluţiile înregistrate în oraşe ca Bucureşti, Cluj-Napoca sau Iaşi.

Apartamentele au ajuns să fie scoase la vânzare, în trimestrul al doilea al acestui an, cu un preţ mediu de 1.864 euro/mp util, al doilea cel mai mare din ţară, după un avans cu aproape 20% în 12 luni. Doar în Cluj-Napoca se cer mai mulţi bani, în acest caz pragul de 2.000 euro/mp util fiind depăşit chiar şi în cele mai ieftine cartiere din oraş.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Acțiunea Blocada pe litoral: câinii polițiști au intrat în acțiune

Dum aug. 11 , 2024
În perioada 9 – 11 august a. c., polițiștii au intensificat activitățile din cadrul acțiunii Blocada pe litoral. Astfel, la data de 10 august a.c., în intervalul orar 01:16 – 01:36, în cadrul acțiunii Blocada, polițiști ai Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai, însoțiți de echipajul chinotehnic din […]

V-ar putea interesa și: