Forțele Ministerului Apărării Naționale continuă acțiunile de căutare ale unor eventuale fragmente de drone căzute, la finalul lunii iulie, pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate de forțele ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina.
Echipe formate din specialiști ai MApN și ai altor instituții din Sistemul Național de Apărare au efectuat cercetări marți, 20 august, într-o zonă din apropierea localității Periprava, județul Tulcea, semnalată ca posibilă zonă de incidență a unor elemente de dronă. Echipa de investigație a ridicat probele de la fața locului, pentru expertizarea acestora, conform procedurilor legale. Locația se află într-o zonă mlăștinoasă, în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură.
Ministerul Apărării Naționale a informat și informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
„Reiterăm, de asemenea, mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional.”, a transmis ministerul.