Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social „Litoralul pentru toți”, desfășurat între 01-30 septembrie 2024.
Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program.
Până acum, peste 57 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc au aderat la program, oferind aproximativ 6.000 de locuri de cazare pe noapte. FPTR se așteaptă ca până la începutul programului, peste 80 de hoteluri să se înscrie, ajungând la aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.
„Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise pana la mijlocul lunii septembrie, iar turiștii pot face deja rezervări de sejururi. În fiecare an, programul nostru a demonstrat că poate aduce bucurie și relaxare pentru mii de familii care doresc să viziteze litoralul românesc. Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toți românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care prețurile sunt foarte avantajoase. Și în această ediție, am colaborat cu numeroși parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii și condiții de cazare. Suntem mândri că putem sprijini turismul românesc și, în același timp, să aducem satisfacție și zâmbete pe fețele românilor”, a declarat Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Recomandare: Pe plajele din sudul litoralului, porumbul fiert este la mare căutare – Poliția a confiscat 3.850 de bucăți
Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor și operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turiștii pot petrece un sejur la mare la prețuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte stațiuni din sudul litoralului, tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Venus.
Organizatorii recomandă turiștilor care vor să profite de aceste oferte speciale pentru a se bucura de soare, mare și toate frumusețile pe care litoralul românesc le are de oferit să facă deja rezervări, deoarece locurile sunt limitate și se epuizează rapid. Rezervările se pot face direct la hotel, dar și prin intermediul agențiilor de turism. La fel ca în edițiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate și cu carduri de vacanță.
Programul „Litoralul pentru toți” se află la a 45-a ediție și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.