Polițiștii de la Rutieră au oprit în trafic, în ultimele zile, mai mulți șoferi cu probleme. Iată câteva dintre cazuri.
La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 16.45, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 83 ani, care ar fi condus un autoturism pe D.J. 391, în comuna Albești, având un permis de conducere eliberat de autoritățile unui alt stat, fără a avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice în România.
În jurul orei 20.45, polițiști din cadrul Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale, delegați în cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră, au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
La 21.25, polițiști din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă au identificat un bărbat, de 48 de ani, care ar fi condus un autoturism pe D.N. 38, în comuna Comana, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,80mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În aceeași seară, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au identificat o femeie, de 29 de ani, care ar fi condus un autoturism pe bulevardul Mamaia Nord fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au identificat un bărbat, de 25 de ani, care ar fi condus un autoturism pe bulevardul Mamaia fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,69/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În jurul orei 03.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu.
Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele, cercetările sunt continuate de polițiști.
Recomandare: