Două cadavre care pluteau în Marea Neagră nu au putut fi recuperate după trei zile de încercări

Fotografie de arhivă

Autoritatea Navală Români a început, pe 3 septembrie, o operațiune a recuperarea a două cadavre descoperite la  aproximativ 7 mile sud-est de Gura Portiței.

Se presupune că este vorba despre doi pescari care au intrat în mare în zonă și nu au mai ieșit.

După trei zile de încercări, ANR a anunțat că nu putut recupera corpurile.

„Operațiunea a fost dificilă din cauza procesului degradării accentuate a acestora, urmare a temperaturilor ridicate, fapt care a impus limitări în acțiunile echipelor de intervenție. Vizibilitatea redusă pe timpul nopții, coroborată cu condițiile hidrologice din zonă, nu au permis monitorizarea continuă a trupurilor neînsuflețite, ceea ce a condus la imposibilitatea recuperării acestora.”, a precizat conducerea ANR.

Cazul este în continuare în atenția autorităților, rămâne în vigoare avizul către navigatori și se relaționează permanent cu navele care se află în zonă.

Recomandări:

ANR a găsit nereguli grave la ambarcațiunile de agrement din Delta Dunării

Salariile din ANR – toți angajații au sporuri pentru condiții vătămătoare de muncă și pentru siguranța navigației


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Mai multe localități din județul Constanța au rămas fără apă

vin sept. 6 , 2024
RAJA a anunțat că astăzi, 06 septembrie 2024, s-a înregistrat o avarie pe magistrala de alimentare cu apă, cu diametrul de 1000 mm, în zona variantei localității Ovidiu din județul Constanța. Pentru remedierea acesteia, în intervalul orar 13.00 – 24.00, se sistează furnizarea apei potabile în localitățile Lumina, Corbu și […]

V-ar putea interesa și: