Stelian Ion: „Elena Lasconi are șanse imense să ajungă președintele României prin votul oamenilor”

Președintele USR Constanța, deputatul Stelian Ion, a anunțat că Uniunea Salvați România (USR) va intra în forță în campaniile electorale din această toamnă, fără a forma alianțe electorale cu alte partide de dreapta. Decizia de a merge singuri în alegeri vine după discuții nereușite cu alte partide, ale căror cerințe au fost considerate nerezonabile.

„Obiectivul nostru rămâne neschimbat: să avem un președinte de dreapta și un guvern de dreapta care să facă reforme,” a declarat Stelian Ion. Acesta a subliniat că USR își va prezenta un program politic solid, bazat pe investiții, atragerea fondurilor europene, reducerea corupției și îmbunătățirea calității educației și a sistemului de sănătate.

„În Constanța, avem un primar PNL care numai de dreapta nu este și care ține cu dinții de alianța cu PSD. Un primar PNL care majorează taxe și impozite din pix, care nu este în stare să ia măsuri pentru a atrage investiții private și care se laudă că Primăria este cel mai mare investitor în oraș.

Sunt foarte mulți constănțeni care resping această combinație politică – PSD&PNL – și măsurile lor economice toxice. Le vom prezenta în amănunt programul nostru politic, pentru că avem măsuri care să redreseze economia, să dezvolte țara prin investiții și prin folosirea eficientă a fondurilor europene, pentru reducerea corupției, creșterea calității educației și pentru un sistem de sănătate funcțional și profesionist.”, a precizat deputatul.

În ceea ce privește situația locală din Constanța, Ion a criticat dur primarul actual al orașului, membru al PNL, acuzându-l că menține o alianță nesănătoasă cu PSD și că implementează măsuri economice dăunătoare, precum creșterea taxelor și lipsa investițiilor private.

De asemenea, Stelian Ion a susținut candidatura Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale, considerând-o cel mai bine plasat candidat de dreapta, cu șanse reale de a înfrunta și învinge candidații PSD. El a condamnat și presiunile asupra acesteia, afirmând că investigațiile recente la adresa Elenei Lasconi sunt folosite politic pentru a-i afecta imaginea, așa cum s-a întâmplat în trecut cu Dan Barna.

„Elena Lasconi are șanse imense să ajungă președintele României prin votul oamenilor! De asta se tem PSD și PNL. Am simțit asta din plin când a venit la Constanța și am văzut cu ochii mei cu câtă încredere și simpatie o privesc oamenii. Era doar o chestiune de timp până când slugoii sistemului securist urmau să se prindă de pericol și să încerce, din disperare de cauză, să o denigreze pe toate căile. Din prima zi de mandat de primar, Elena a avut controale peste controale și anchete de la toate instituțiile. Faptul că un procuror de la parchetul european a deschis o anchetă în urma unui denunț ar fi fost un demers normal în condiții obișnuite. Însă felul în care este rostogolită în presă această informație arată clar că ancheta e folosită politic de către cei din PNL și PSD. Am încredere că adevărul va ieși la lumină și că schema pe care au folosit-o în 2019 împotriva lui Dan Barna nu va funcționa și de data asta.”, a declarat Stelian Ion.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Stelian Ion: „Elena Lasconi are șanse imense să ajungă președintele României prin votul oamenilor”

  1. Si ce sa faca cu aceste sanse ? Constitutia schiloada si halul in care-i incalcata ,nu-i permite sa faca NIMIC de pe scaunul din Cotroceni .Nici daca punem un laureat Nobel.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Teatrul de Stat Constanța anunță casting pentru o producție a lui Radu Afrim

vin sept. 6 , 2024
Teatrul de Stat Constanța caută doi actori de sex masculin, cu vârsta maximă de 35 de ani, pentru a se alătura unei noi producții regizate de celebrul Radu Afrim. Actorii selectați vor interpreta personaje importante în spectacol. Detalii importante: Materialele video trebuie să fie însoțite de numele aplicantului și câteva […]

V-ar putea interesa și: