Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri că peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, ar trebui să fie „returnată” Ucrainei, o poziţie pe care Ankara a susţinut-o de la începutul conflictului, potrivit EFE şi Unian.
„Anexarea Crimeii, împotriva căreia Turcia s-a pronunţat de la început şi pe care nu a recunoscut-o niciodată, a adâncit şi mai mult „durerea” populaţiei turcofone din peninsulă, tătarii din Crimeea”, a declarat președintele turc într-un mesaj video transmis în cadrul celui de-al patrulea congres al liderilor Platformei tătare din Crimeea, care are loc miercuri la Kiev, relatează Agerpres.
„Sprijinul nostru pentru integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei este de neclintit. Returnarea Crimeii Ucrainei este o obligaţie în temeiul dreptului internaţional”, a insistat Erdogan.
În discursul său, preşedintele turc a evocat deportarea tătarilor din Crimeea din ordinul dictatorului Iosif Stalin, de la care s-au împlinit 80 de ani în luna mai.
Aproximativ 190.000 de tătari, întreaga populaţie turcofonă din peninsula Crimeea, tradiţional musulmană, au fost deportaţi în Asia Centrală în anul 1944 şi nu s-au putut întoarce decât după obţinerea independenţei de către Ucraina în 1991.
După anexarea Crimeii de către Rusia, în urma unui referendum considerat ilegal de către comunitatea internaţională, mulţi tătari au plecat din nou în exil, susţinând că sunt intimidaţi şi persecutaţi de Moscova.
De la invazia Rusiei în Ucraina în 2023, Ankara a pledat pentru o soluţie negociată la conflict, insistând că aceasta trebuie să respecte integritatea teritorială a Ucrainei, care să includă şi Crimeea.
Pe de altă parte, Turcia menţine relaţii amiabile cu Moscova şi nu a aderat la sancţiunile impuse de SUA şi Uniunea Europeană.
Recomandare: