În această săptămână, polițiștii rutieri acționează în cadrul Proiectului ROADPOL – Safety Days, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.
ROADPOL Safety Days, organizat de Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere (ROADPOL), își propune să atragă atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și să sublinieze consecințele tragice ale comportamentului iresponsabil în trafic.
Totodată, participanții la acest proiect și-au propus obiectivul de „Zero decese rutiere pentru o zi, în Europa”.
Acțiunea desfășurată de polițiștii rutieri are ca scop depistarea și luarea măsurilor legale față de conducătorii auto care nu respectă regulile de circulație și astfel pun în pericol siguranța deplasării pe drumurile publice.
Concomitent, polițiștii rutieri desfășoară activități informativ – preventive, pentru ca participanții la trafic să conștientizeze riscurile la care se expun în situația în care încalcă normele rutiere, cu precădere pe cele privind conducerea sub influența alcoolului sau substanţelor psihoactive și respectarea regimului legal de viteză.
Constatări ale polițiștilor
La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 00.40, polițiști din cadrul Secției 1 Rurală Băneasa au identificat un bărbat, de 45 de ani, care ar fi condus un autoturism, fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare, pe strada Violetelor din localitatea Dunăreni.
În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu era înmatriculat.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.
La data de 18 septembrie a.c., în jurul orei 20.15, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 39 de ani, care ar fi condus un autoturism, pe strada Portului din orașul Ovidiu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.
La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 20 de ani, care ar fi condus o motocicletă, fără a avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare, pe DN2A.
În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 07:25, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Unirii din comuna Cogealac, ar fi avut loc un accident rutier din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.
Din primele cercetări efectuate, a rezultat că un autoturism ar fi lovit un pieton angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 19 ani.
Conducătorul auto, un bărbat de 44 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.