Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), organizează, în perioada 24 – 27 septembrie 2024, conferința internațională LITTORAL 24: European Coastal Challenge Summit, care va avea loc în corpul B al campusului universitar (Aleea Universității, nr.1).
Evenimentul se desfășoară sub egida Coastal & Marine Union (EUCC, www.eucc.net), ca parteneriat între UOC, Universitatea din București și Asociația Profesională a Geografilor din România (APGR), cu sprijinul Bioclinica Constanța, al Asociației Profesionale a Urbaniștilor din România (APUR) – Sucursala Constanța și al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism (INCDT), București.
„Conferința LITTORAL 24 facilitează întâlnirea dintre comunitatea profesională locală și experți internaționali, de la instituții relevante pentru analiza provocărilor actuale ale zonelor costiere și maritime europene, din perspectivă interdisciplinară, cu scopul de a sublinia bune practici și posibilități comune de colaborare în domeniu. Astfel, invitații speciali ai conferinței își desfășoară activitatea în cadrul Directorate General of Maritime Affairs and Fisheries (European Commission), European Maritime Spatial Planning (MSP) Platform (European Commission), German Institute of Development and Sustainability (IDOS) și Coastal & Marine Union (EUCC), iar specialiștii străini provin de la universități și institute de cercetare din Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Germania, Lituania, Grecia, Italia și Spania”, precizează ș.l. dr. Mirela Paraschiv, din cadrul FSNSA, membră în comitetul de organizare a manifestării.
La eveniment sunt invitați să participe toți membrii comunității constănțene interesați de tematica întâlnirii și de susținerea dezvoltării durabile a zonei costiere, alături de cadre universitare, cercetători, profesioniști locali, doctoranzi, masteranzi, studenți și reprezentanți ai administrațiilor publice.
Informații despre programul conferinței sunt disponibile online: https://littoral24.univ-ovidius.ro/.