La momentul de față, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are în derulare contractul „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru obiectivul Drum Expres Constanța – Tulcea“.
După ce au fost propuse patru alternative pentru acest traseu, în luna aprilie a acestui an au fost selectate două variante de traseu ale obiectivului de investiție, urmând ca acestea să fie prezentate autorităților publice din județele Tulcea și Constanța.
Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și autoritățile din județul Tulcea au participat pe 24 septembrie la o ședință pe tema drumul expres care leagă municipiul Tulcea de Constanța. În cadrul ședinței de astăzi, de la sala „Mihail Kogălniceanu“ a Consiliului Județean Tulcea, oficialii Companiei Naționale au discutat aplicat despre cele două trasee propuse și au solicitat autorităților locale (primari, instituții deconcentrate, reprezentanți ai societăților de utilități publice etc) puncte de vedere cu privire la investiția ce ar urma să lege cele două municipii – reședință de județ.
„Este esențială comunicarea cu autoritățile locale pentru implementarea unui proiect de asemenea anvergură. Primarii comunelor traversate de acest drum expres sunt cei mai în măsură să precizeze ce investiții sunt în derulare sau ce probleme ar putea apărea pe parcursul lucrărilor. Astfel, colaborarea dintre structurile guvernamentale și autoritățile locale are beneficii imediate cu privire la viitorul proiectului privind drumul expres dintre Tulcea și Constanța“, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Recomandare:
Da’ când au făcut studiul pentru mirificul pod, pe care îl repara înainte de a fi recepționat, nu au făcut și un studiu referitor la descarcarea traficului? Pentru ce draq au făcut podul? Pentru a lega Moldova de mare nu? După pod? Pe unde se circula?
Niște prosti fără pic de viziune…. Bine ca arunca banii pe studii de fezabilitate și fac ședințe, fi.mi.ar scârbă..
Cele doua „variante de traseu” sunt publice sau secrete ? Nu era interesant sa fie detaliate si pentru cititori ?
Bine ca e Arad-ul cu Timisoara si tot vestul mai Important dect restul prostimii din tara. Aia pot avea autostrazi iar noi doar atat cat au Bucurestenii nevoie sa ajunga la mare. Asta e prioritatea lor, nu le e rusine ca toti cotizam cu impozite la stat.
Sunt întru totul de acord cu răspunsul tău. Dobrogea parca nici nu exista, toate se fac pt.zona de vest a țării și apoi se miră toți ca dobrogeni trăiesc ca în sec.19. Bine ca dam bani cu nemiluita pt.constructia celei mai mari baze NATO în C-ta. Drumul expres Braila-Tulcea-Constanta a fost prevazut încă de la construcția podului,dar a fost scos din master-plan pt.2030 și propus pt.2040.
Se poate face inca unul langa cu spatiu intre ele si va fi ca autostrazile din cehia