Elena Lasconi, candidat USR la președinția României: „În 2024, putem începe să construim România la care au visat cei care au înfruntat gloanțele comuniștilor”

Elena Lasconi și-a depus ieri oficial candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2024.

Președinta USR se angajează să îi reprezinte pe toți acei români care, de 35 de ani, s-au simțit trădați și păcăliți de clasa politică.

„De 35 de ani, ei au construit două Românii – o Românie în care ei au pensii speciale, salarii speciale, drepturi speciale. În cealaltă Românie suntem noi, poporul, care ne vedem de viețile noastre cu frică de Dumnezeu, cu respect față de lege, iar ei ne consideră cetățeni de mâna a doua”.

Sunt aici pentru a vă spune că e nevoie de un nou contract social între stat și societate. Un contract în care poporul să spună statului ce are de făcut și nu invers. În 2024, putem termina ce am început în 1989. În 2024, putem începe să construim România la care au visat cei care au înfruntat gloanțele comuniștilor. România la care au visat «golanii» care au protestat pașnic în Piața Universității”.

Îmi doresc să construim o Românie în care să ne simțim bine și din care să nu vrem să plecăm. O Românie pentru toți, nu doar pentru unii”., a declarat aceasta.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un șofer a lăsat mașina în intersecție, cu motorul pornit, și a plecat

mie oct. 2 , 2024
Polițiștii din Constanța s-au confruntat cu un caz mai ciudat pe 1 octombrie. În jurul orei 16.30, polițiști de la Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, la intersecția dintre bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Soveja, un șofer ar fi lăsat autoturismul cu motorul […]
șofer

V-ar putea interesa și: