Un bărbat de 36 de ani, șofer de TIR, a fost reținut după ce a accidentat mortal un bărbat de 30 de ani în Portul Constanța Sud – Agigea și a fugit de la locul faptei. Incidentul tragic s-a petrecut în noaptea de 3 octombrie, în jurul orei 01:30, după ce victima ar fi încercat să blocheze ansamblul auto din cauza unei dispute anterioare.
După impact, șoferul a părăsit locul accidentului, dar a fost prins rapid de polițiști pe DN 39, lângă Eforie. Testat cu etilotestul, acesta avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar testele preliminare au indicat și prezența substanțelor psihoactive.
Șoferul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere sub influența alcoolului sau a drogurilor. Ancheta continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.