Fărădelegile din Mangalia: Doru Colgiu, apropiat al primarului Cristi Radu, trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență

Doru Colgiu. Sursă foto: Ordinea.ro

Doru Colgiu, director al unei firme din subordinea Consiliului Local Mangalia a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru trafic de influenţă. Printre altele, Colgiu, un apropiat al primarului PNL Cristi Radu, ar fi cerut bani de la un om de afaceri pentru ca firma lui să funcţioneze în sezonul estival fără autorizaţie.

DNA a anunțat, pe 8 octombrie, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Colgiu Dorinel, director al SC Goldterm SA (societate comercială ce aparţine Consiliului Local Mangalia), pentru comiterea a trei infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată.

„În perioada 2023 – 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins şi primit în mai multe tranşe, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la un om de afaceri, cu punct de lucru în zona limitrofă plajelor Saturn – Venus, având ca obiect de activitate desfăşurarea de acte de comerţ pe plajă, la bar şi închiriere de şezlonguri, pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia şi Poliţiei Locale Mangalia şi a-i determina pe aceştia să nu îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite societăţii comerciale respective să îşi desfăşoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizaţiei „Aviz program de funcţionare” emisă de Primăria Municipiului Mangalia şi fără a fi supusă unor controale din partea Poliţiei Locale Mangalia şi astfel să nu fie sancţionată contravenţional”, anunţă DNA.

Ulterior, potrivit procurorilor, în perioada iunie – iulie 2024, Colgiu Dorinel ar fi pretins de la acelaşi om de afaceri suma de 15.000 de euro pentru a-şi trafica influenţa în acelaşi mod prezentat anterior.

„În perioada mai – iunie 2024 inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins şi primit în două tranşe printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 50.000 lei pentru a interveni pe lângă funcţionari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia şi a-i facilita acestuia eliberarea unei autorizaţii de funcţionare, fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală pentru magazinele ce depăşesc o suprafaţă de vânzare de peste 250 mp potrivit unei hotărâri a Consiliului Local. Ulterior, la data de 01 iulie 2024, persoana respectivă care administra o societate comercială ce are ca obiect comercializarea de materiale de bricolaj, ar fi primit autorizaţia de funcţionare pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafaţă de vânzare mai mică de 250 mp”, mai arată DNA.

Potrivit procurorilor, la sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, Colgiu Dorinel ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia şi Poliţiei Locale Mangalia şi că-i va determina pe aceştia să permită ca societatea omului de afaceri să-şi desfăşoare activitatea în continuare, fără autorizaţie de funcţionare.

”În contextul menţionat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinşi iniţial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani ce aparţin inculpatului Colgiu Dorinel”, a mai transmis DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunerea de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, întrucât măsura arestului preventiv expiră la 13 octombrie 2024.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Klaus Iohannis a decorat cu Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” un liceu din județul Constanța care a avut numai doi elevi la Bacalaureat - unul a picat

mar oct. 8 , 2024
Preşedintele Klaus Iohannis a decorat marţi, în cadrul unei ceremonii, mai multe unităţi de învăţământ, inclusiv Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, la care a predat, şi Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, la care predă soţia sa, Carmen Iohannis. A decorat și două licee din județul Constanța. Unul […]
klaus iohannis

V-ar putea interesa și: