Primăria Constanța a anunțat că în această perioadă se aplică tratamente fitosanitare în zonele verzi de pe raza municipiului și în stațiunea Mamaia.
Aceste tratamente se efectuează la arborii și arbuştii ornamentali din parcurile, aliniamentele stradale şi în zonele verzi de pe raza municipiului Constanța și stațiunea Mamaia.
Substanța folosită, Kaiso Sorbie, acţionează atât prin contact cât și prin ingestie asupra unui număr mare de insecte dăunătoare, având și acţiune ovicidă. Substanța are o toxicitate redusă pentru arbori și arbuști, pentru om și animale. Tratamentul are acțiune de lungă durată datorită protecției împotriva razelor UV și rezistă la ploaie, cu condiția ca produsul să se usuce înainte de a începe să plouă.
Apicultorii și sericicultorii de pe raza municipiului Constanța precum și circumscripțiile sanitar-veterinare trebuie să ia toate măsurile de protecție necesare (pentru familiile de albine) pentru evitarea contactului cu insecticidele.
Zau? Acum ii apuca? După acele ploi ce au pazit?! Cimitirul Municipal era plin de tantari.
Apare iar vreun puiut de covidut după aceasta stropire?