MrBeast, cel mai urmărit YouTuber din lume, cu peste 320 de milioane de abonați, a lansat un nou videoclip spectaculos filmat în România, la Salina Turda din județul Cluj. În doar 17 ore de la publicarea clipului de 20 de minute, intitulat „7 zile de explorare a unui oraș subteran”, acesta a strâns peste 28 de de milioane de vizualizări și circa 4.000 de comentarii.
„Această mină de sare este cel mai tare oraș subteran pe care l-am văzut vreodată”, exclamă MrBeast în clipul care documentează experiența sa de șapte zile în Salina Turda, alături de alți creatori de conținut. Aventura sa a avut loc în iulie 2024, iar publicarea clipului în octombrie a captat imediat atenția fanilor din întreaga lume.
Filmările au fost realizate în condiții speciale, Salina Turda fiind închisă timp de o săptămână pentru public, fără a se oferi atunci explicații. Reprezentanții Salinei au preferat discreția, dar acum videoclipul oferă o privire unică asupra unuia dintre cele mai spectaculoase locuri subterane din lume.
În videoclip, MrBeast explorează tunelurile și camerele minunate ale Salinei, vorbind despre istoria și măreția acestui loc. „Acest oraș este construit în interiorul unei mine care datează de peste o mie de ani”, spune youtuberul. El menționează și rolul Salinei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când mii de oameni s-au adăpostit în subteranul ei pentru a scăpa de bombardamente.
Pe lângă aventurile subterane, MrBeast a distribuit și o poză alături de ceilalți creatori de conținut cu care a filmat, menționând că acesta este unul dintre cele mai amuzante videoclipuri pe care le-a realizat în ultima perioadă.
Salina Turda – un obiectiv unic în lume
Salina Turda, denumită și „Poarta spre inima Transilvaniei”, este una dintre cele mai impresionante destinații turistice subterane din lume. Săpată în adâncurile Transilvaniei, într-o mină de sare care datează de mii de ani, Salina este vizitată anual de peste 680.000 de turiști. Cu tuneluri și camere imense, locul oferă o experiență unică pentru vizitatori.
Recunoscută internațional, Salina Turda a primit două stele Michelin în faimosul ghid de călătorii, fiind una dintre puținele atracții turistice din România incluse în acest prestigios clasament.
Cine este MrBeast?
Jimmy Donaldson, cunoscut ca MrBeast, este una dintre cele mai influente personalități din mediul online. El a devenit faimos pentru provocările de mare amploare și pentru donațiile impresionante oferite în videoclipurile sale, care atrag milioane de vizualizări. Recent, a depășit pragul de 300 de milioane de abonați pe YouTube, consolidându-și poziția de cel mai urmărit youtuber din lume.