Pensiile militare vor fi majorate

Pensiile militare din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Servicii Secrete şi Penitenciare vor fi majorate. Senatul a adoptat în plen proiectul de modificare a Legii pensiilor militare prin care se prevede că aceste pensii aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie. Impact bugetar este de 4,4 miliarde lei pe an, adică 900 milioane euro.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL, a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor şi a primit, luni, în Senat, ca for decizional, 91 de voturi „pentru” şi 8 abţineri. Legea privind pensiile militare de stat vizează pensionarii din MApN, MAI, Servicii Secrete şi Penitenciare. 

Nicoleta Pauliuc, preşedinta comisiei de Apărare din Senat, a declarat în cadrul dezbaterii că în comisia de Apărare au dovedit că le pasă de rezervişti, precizând că este important, mai ales în acest context de securitate, ca aceste inechităţi să fie eliminate. 

„Mai avem un singur pas de făcut, şi anume Guvernul să treacă să facă normele şi să pună în aplicare acest text de lege, pentru că nu mi-aş dori să avem aceeaşi situaţie ca la Planul naţional de luptă împotriva cancerului, ca acest text de lege să fie uitat într-un sertar”, a declarat aceasta.

„Cuantumul pensiilor militare de stat, aflate în plată, se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de stabilire a pensiei militare, inclusiv prin excepţie de la prevederile art. 60, potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie”, prevede actul normativ adoptat de plenul Senatului, în forma amendată de Comisia de apărare a Senatului.

Aceste prevederi nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, nici celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, se mai arată în proiect.

În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată.Senatul a eliminat articolul 60 (1) din forma proiectului adoptată de Camera Deputaţilor care prevedea că „dispoziţiile art. 60 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi în cadrul procedurii de actualizare a pensiilor militare de stat”.

Senatorii au mai stabilit că, „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Casele de pensii sectoriale actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată, cu majorările soldei de grad/salariului gradului profesional şi al soldei de funcţie/ salariului de funcţie, care au avut loc în perioada 2015 – 2024”.

Fondurile necesare pentru plata în anul 2024 a acestor drepturi vor fi suportate din bugetele instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Clanurile de interlopi din România cumpără arme letale „fantomă”

lun nov. 4 , 2024
Procurorii DIICOT au indicii că arme letale fără elemente de identificare au fost aduse în România de către un cetățean turc. Acesta este acuzat că, în ultimul an, a înarmat ilegal mai multe grupări de crimă organizată din țară. Peste 130 de percheziții au fost făcute luni în București și […]

V-ar putea interesa și: