Radu Cristian, primarul din Mangalia, va fi judecat pentru abuz în serviciu – prejudiciu de peste 13 milioane lei

cristian radu

Probleme pentru primarul PNL din Mangalia, Cristian Radu. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, pe 14 noiembrie, contestația depusă de DNA Constanța la decizia luată pe fond de magistrații Curții de Apel Constanța în dosarul în care este acuzat. Acesta decisese ca rechizitoriul de trimitere în judecată a primarului Mangaliei să se întoarcă la parchet.

ÎCCJ a decis că actul de sesizare este legal și a dispus începerea judecării cauzei.

Decizia este definitivă.

Vă reamintim că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

RADU CRISTIAN, la data faptelor și în prezent primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
și
BOIŢĂ PETRINA, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța,
DUMITRANA ROMULUS, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de Primar,
CĂLIN DIDI GEORGE, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
VLĂDESCU DANIEL, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
FOTIN DIANA-IONELA, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța,
NEGRU MARIA, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia,
Avocat în cadrul Baroului București,
toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

„În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.
În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.
Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei.”

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Primăria Municipiului Mangalia a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Recomandare:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Prioritățile candidaților USR Constanța: „Reducerea taxelor, spații verzi și sprijin pentru antreprenori”

sâm nov. 16 , 2024
Candidații USR Constanța pentru Camera Deputaților – George Gima, Cristiana Popescu și Andrei Brighidău – au prezentat ieri, într-o conferință de presă, prioritățile lor politice. Principalul mesaj transmis: economia județului și a țării are nevoie urgentă de măsuri de sprijin, reducerea fiscalității și eliminarea birocrației excesive fiind esențiale. George Gima: […]
usr constanta

V-ar putea interesa și: