Un loc de joacă pentru copii a fost închis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța. Este vorba despre spațiul amplasat în Inell II, foarte aproape de cartierul Compozitorilor.
Sesizarea privind modul jalnic în care arată locul de joacă a pornit de la o mamă care locuiește în zonă. Aceasta a afirmat că îi este teamă să-și lase copilul acolo.
„Este singurul parc din cartierul Compozitorilor, dacă îl putem numi așa. Este un cartier de tineri, plin de copii, iar acest loc este ocolit de autorități de ani buni. Știu că toate locurile de joacă din Constanța arată așa și nu le-am băgat în seamă până când nu am avut copil. În zadar ii explic faptul că este periculos acel parc, el vrea la joacă. Și e imposibil să îl ocolesc, căci e în drumul spre orice. Măcar de s-ar închide și gata”, a spus Roxana.
Parcul a fost închis de ieri. Toate intrările erau blocate, iar pe locurile de joacă sunt afișe pe care scrie:
„SPAȚIUL DE JOACĂ PREZINTĂ ABATERI ȘI RISCURI DE EXPLOATARE, FOLOSIREA LOR SE FACE PE PROPRIA RĂSPUNDERE”.
Înăuntrul său nu se mai afla niciun copil, ci numai trei bătrâni care stăteau la taclale.
Din păcate, nu este primul loc de joacă închis de către Protecția Consumatorilor. Tot din păcate, Protecția Consumatorilor și Primăria Constanța nu au găsit o punte de comunicare pentru ca astfel de lucruri să nu se întâmple. Horia Constantinescu, șeful CJPC, l-a invitat la sediu pe primarul Constanței, Decebal Făgădău. Acesta nu a venit la întâlnire și nu i-a răspuns la apelurile telefonice. Constantinescu s-a dus el însuși la sediul primăriei, dar nu a fost primit de nimeni.
Nu știm dacă la baza refuzului dialogului stau motive obiective, orgolii sau altceva. Știm însă că cele două instituții trebuie să găsească soluții pentru ca locurile de joacă să nu mai fie pericole pentru copii și pentru ca primăria să nu fie amendată, pentru că amenzile sunt plătite tot din banii noștri, nu ai celor vinovați de starea în care se află aceste spații.
Domnule Horia, adolescentii fumeaza in locurile de joaca pentru copii, m-am saturat sa le spun ca nu au voie in preajma celor mici dar sunt obraznici si raspund urat, in nici unul din locurile de joaca nu este afisat ca este interzis fumatul. Va rog face-ti ceva, ca politia locala ne ignora pe tema asta.