Cea de-a doua ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, NEVERSEA va avea loc în perioada 5-8 iulie 2018, în Constanța.
Încă nu se știe locul, dar este sigur că va fi pe plajă.
„Împreună cu artiști de renume internațional, festivalierii vor descoperi și în acest an diversitatea muzicală, interacțiunea prin muzică dar și magia naturală a Mării Negre. Evenimentul se va desfășura pe una din plajele din municipiul Constanța, organizatorii având în acest moment autorizații pentru oricare din aceste plaje. Organizatorii festivalului vor analiza toate aspectele care țin de accesul participanților, fluidizarea traficului și confortul comunității, urmând a se stabili în perioada imediat următoare care dintre aceste plaje este cea mai potrivită.”, au precizat organizatorii.
Pentru evenimentul de anul trecut, aceștia au fost amendați de către Apele Române. Amenda a fost contestată, iar instanța va decide cine a avut dreptate. Procesul este pe rol.
„După ediția din 2017 am primit feedback incredibil din partea fanilor și nu numai. Așa ne-am dat seama și am înțeles că cel mai mare festival de pe plajă din România a fost un real succes și că merită o zi în plus și artiști mai mulți decât în 2017. Începând din acest an cei care intră în tărâmul fantastic NEVERSEA vor petrece 4 zile și 4 nopți de neuitat.”, a Bogdan Buta, general manager NEVERSEA.
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a citit un sondaj realizat de Kiss FM în care se spune că aproape toți constănțenii au auzit de Neversea și majoritatea covârșitoare are o părere foarte bună sau bună despre eveniment.
Primele 5000 de abonamente pentru festivalul NEVERSEA 2018 se vor pune în vânzare începând de miercuri, 7 februarie, de la ora 12.00 până la ora 20.00. Prețul acestora va fi de 399 de lei plus taxe și vor putea fi achiziționate doar de către cei care s-au înregistrat pe www.neversea.com. Vor fi disponibile și abonamentele VIP la prețul de 900 de lei plus taxe. Fiecare persoană care s-a înregistrat a primit pe mail un link unic, care va fi funcţional doar începând cu data de 7 februarie, ora 12.00, prin care va putea achiziţiona maxim 4 abonamente. Cei care nu s-au înregistrat pot să mai facă acest lucru pe site-ul festivalului.
În anul 2017, în cele trei zile de festival peste 153.000 de mii de participanți din țară dar și din străinătate au trecut pragul tărâmului NEVERSEA. Peste 100 de artiști internaționali au urcat pe cele 7 scene printre care, pentru prima dată în România: Jason Derulo, Rita Ora și Dua Lipa.
Cei mai mulți participanți au venit din orașele București și Constanța, urmate de Cluj-Napoca, Brașov și Timișoara. Din afara țării, cei mai mulți festivalieri au ajuns pe plaja Neversea din Marea Britanie, Germania și Statele Unite ale Americii.
Impactul financiar asupra orașului, după cele trei zile de festival a însemnat o infuzie de capital de peste 20 milioane de euro. Organizatorii afirmă că banii au rămas în comunitatea locală, deși multe dintre firmele care au vândut produse la Neversea nu erau din Constanța. Primarul Decebal Făgădău a declarat că SRL-ul care a organizat evenimentul și-a plătittoate dările la bugetul local, fără să menționeze cuantumul acestora. În medie, cei care au ajuns în Constanța pentru cel mai mare festival de pe plajă, de la malul Mării Negre, au cheltuit 300 de euro pe cazare, mâncare și alte cumpărături.