13 constănțeni amendați, într-o singură zi, pentru că s-au debranșat ilegal de la RADET

radet debransare constantaPolițiștii locali din Constanța au amendat, într-o singură zi, 13 persoane care s-au deconectat ilegal de la rețeaua RADET.

S-a întâmplat, ieri, 22 februarie, iar amenzile au fost de 500 de lei pentru fiecare.

Motivul oficial: „deconectarea de la instalația de încălzire centralizată a consumatorului fără a deține aviz favorabil eliberat de instituția abilitată”.

Tot ieri, polițiștii de la locală au verificat și organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață, executarea lucrărilor de construire, precum și gospodărirea si protecția mediului.

În urma verificărilor efectuate s-au constatat următoarele :

  • Au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.800 lei;
  • Două persoane fizice au fost amendate contravențional cu suma de 400 de lei fiecare pentru staționarea autovehicului pe spațiul verde sau cu această destinație;
  • În ceea ce privește respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construire, pentru două persoane fizice, polițiștii locali au dispus măsurile complementare de: oprire a lucrărilor de la comunicarea procesului verbal, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile, în caz contrar desființarea lucrărilor executate nelegal;
  • Două persoane fizice au fost amendate contravențional cu suma de 500 lei fiecare pentru acte de comerț ambulant;
  • Pentru doi agenți economici s-au dispus măsurile complementare de eliberare a domeniului public și interzicerea depozitării produselor în fața unității;
  • O societate comercială a fost sancționată contravențional cu suma de 1500 lei, dispunându-se măsura suspendării activității comerciale până la data autorizării.

Astfel de activități se vor derula zilnic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cerșetori din Constanța, și amendați, și cu banii luați

vin feb. 23 , 2018
Polițiștii locali din Constanța au început să ia măsuri, din ce în ce mai des, împotriva cerșetorilor. Oamenii legii acționează atât din oficiu, cât și la solicitarea cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de apelare la mila publicului ori vagabondaj. Astfel, in perioada 12.02.2018-21.02.2018, au fost constatate 7 cazuri […]
cersetor

V-ar putea interesa și: