Astăzi, în jurul orelor 16.30, o femeie, de 56 de ani, din Constanța, a condus un autoturism, pe strada Mihai Viteazu, unde în intersecție cu strada Nicolae Iorga, pe fondul nerespectării semnificației indicatorului Oprire, a pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 64 de ani.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui pasager din al doilea autoturism, o femeie, în vârstă de 60 de ani.
În cauză, a fost întocmit dosar penal.