Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat, vineri, că tema refugiaților care ar trebui să ajungă, ipotetic, în sudul litoralului a fost interpretată greșit și tendențions de unii politicieni locali, care au exagerat și au dezinformat populația, din considerente pur electorale.
“A fost vorba doar de o adresă de la autoritățile statului, prin care ni se solicita să identificăm un spațiu adecvat, ca măsură preventivă. Ca primar, era datoria mea să dau curs acestei cereri. Dar nu s-a spus, niciun moment, că ar fi vreun refugiat pe drum spre Mangalia. Vreau să liniștesc cetățenii orașului, că nu vine niciun sirian să le ia casa, așa cum, greșit, au afirmat unii aleși locali”, a explicat Radu Cristian.
El a făcut apel către politicienii din Mangalia “să renunțe la intoxicări și la remarci negative la adresa musulmanilor”. Primarul Mangaliei a subliniat că în orașul pe care îl administrează există o mare comunitate musulmană, iar conviețiurea inter-etnică este un exemplu pentru întreaga țară.