Ani Merlă speră ca Primăria Constanța să atragă finanțare din Japonia

O echipă de experți japonezi în urbanism și planificare urbană și reprezentaţi ai Băncii Mondiale au organizat astăzi, la Constanţa, un seminar cu tema „Calitate în Infrastructură”.

La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, reprezentanţi ai Zonei Metropolitane Constanţa, dar şi operatori de servicii publice din municipiu.

În cadrul schimbului de bune practici, specialiştii niponi au împărtăşit din experienţa acumulată în dezvoltarea conceptului de „oraș compact“ a localităţii Toyama, au fost prezentate concepte de design urban aplicate în transformarea orașului Yokohama, și, de asemenea au fost dezbătute idei referitoare la o mai bună planificare spațială şi incluziune socială.

„Ne bucurăm că Japonia, alături de multe alte state, a înţeles potenţialul pe care îl au Constanța și România, se observă o apropiere din ce în ce mai mare între municipiul nostru şi acest popor minunat, deşi distanţa geografică este mare. Sunt foate mulţumit de parteneriatul dintre municipiul Constanţa şi Banca Mondială, iar astfel de întâlniri vor genera, în timp, efecte spectaculoase din punct de vedere al dezvoltării economice şi sociale.’’, a declarat primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău.

„Sperăm că această întâlnire se va concretiza printr-un sprijin efectiv din partea partenerilor japonezi, prin accesarea unor programe de finanţare, în special în ceea ce priveşte elaborarea unor studii şi expertize tehnice, dar şi a unor proiecte în domeniul incluziunii sociale”, a declarat Ani Merlă, directorul executiv al Direcţiei Programe şi Dezvoltare din cadrul Primăriei Muncipiului Constanţa.

Soțul lui Ani Merlă, un potent om de afaceri, construiește un bloc în zona parcului Tăbăcărie, inițiativă care i-a scos pe membri USR, dar și pe alți zece de constănțeni, n stradă.

FOTO. Soțul unei directoare din Primăria Constanța construiește un imobil pe malul lacului Tăbăcărie

„Prezenţa experţilor japonezi la Constanţa vine după ce, în luna octombrie a anului trecut, o delegaţie a Zonei Metropolitane Constanţa s-a deplasat în Japonia pentru a învăţa mai mult din experienţa de dezvoltare urbană a oraşelor nipone. Astăzi, cinci experţi japonezi din Yokohama, Tokyo şi Osaka au sosit aici, pentru a discuta în detaliu, modul în care aceste oraşe au rezolvat o serie de probleme cu care Constanţa se confruntă în momentul de faţă”-a declarat Marcel Ionescu-Heroiu- specialist senior dezvolatare urbană din cadrul Băncii Mondiale.

După întâlnire, delegaţia japoneză a vizitat împreună cu autorităţile locale mai multe zone din oraş.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Prețurile pentru intrarea la Delfinariu, Microrezervație și Păsări Exotice Constanța

joi iul. 12 , 2018
Tarifele de intrare pentru secțiile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța sunt următoarele: Delfinariu, Microrezervație și Păsări Exotice Constanța 40 lei adult 10 lei elevi/studenți Copiii până în 7 ani au intrarea gratuită. Microrezervație Constanta 8 lei adult 2 lei elevi/studenți Copiii până în 7 ani au intrarea gratuită […]

V-ar putea interesa și: