Spitalul Municipal Mangalia mai are un singur anestezist, dar și acesta este pe picior de plecare

Spitalul Municipal Mangalia

Spitalul Municipal Mangalia mai are un singur anestezist, dar și acesta este pe picior de plecare, cerându-și transferul în altă localitate.

De aceea, unitatea intenționează să angajeze medici anesteziști-colaboratori în cadrul Secției Anestezie Terapie – Intensivă (ATI).

„În prezent, avem angajat un medic anestezist și mai mulți colaboratori, dar respectivul medic urmează să părăsească localitatea. De aceea, căutăm soluții să acoperim această specializare”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Mangalia, care citează conducerea spitalului.

În acest sens, au fost trimise adrese către mai multe unități medicale din țară, prin care se solicită informarea personalului medical de specialitate, interesat de o colaborare cu Spitalul Mangalia, atât pe ATI, dar și pe alte specializări.

Potrivit documentului, „Spitalul Municipal Mangalia se află în căutare de medici confirmați în următoarele specializări medicale: anestezie terapie – intensivă, pediatrie, ginecologie, cardiologie, radiologie, în vederea încadrării permanente sau încheierii cu aceștia, a unor contracte de prestări servicii medicale”.

În aceeași adresă se mai arată că cea mai delicată situație este în Secția ATI, având în vedere intenția medicului anestezist de a se transfera.

Reprezentanții conducerii instituției precizează, de asemenea, că, în cursul anului viitor, Spitalul Municipal Mangalia va putea pune la dispoziția angajaților săi un număr de 16 locuințe de serviciu, aflate, acum, în fază de construcție. Nu au precizat însă de ce nu au făcut acest lucru până acum.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Polițiștii au lansat campania „Paza bună trece primejdia rea”

joi iul. 19 , 2018
„Paza bună trece primejdia rea!” este sloganul celei mai recente campanii de prevenire a furturilor din locuinţe, realizată ȋn cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române și o companie privată de asigurări. Iniţiativa, care se va implementa în următoarele 6 luni, se află la a şaptea ediţie şi are […]
paza buna trece primejdia rea

V-ar putea interesa și: