Astăzi, 27 octombrie 2015, la ora 12,50, în urma unei avarii la una din liniile de alimentare cu energie de la Staţia de pompare şi tratare Palas, de pe b-dul Aurel Vlaicu, o parte din pompele de la nivelul staţiei au rămas fără curent.
În aceste condiţii, abonaţii din cartierele CET, Anda, Palas, IC Brătianu, 2 Cocoşi, Medeea, Casa de Cultură, Gară, Inel I şi Inel II au apă potabilă la robinete cu presiuni scăzute.
Pentru remedierea situaţiei, au fost anunţaţi reprezentanţii Enel, care vor trece alimentarea staţiei pe o altă linie. Având în vedere debitul, dar şi zona mare deservită, abonaţii afectaţi vor avea apă la robinete la presiuni normale în jurul orei 15,00.
”Asigurăm toţi abonaţii afectaţi că lucrătorii RAJA vor face tot posibilul pentru asigurarea continuităţii serviciului de alimentare cu apă la parametrii optimi, imediat ce vor fi rezolvate disfuncţionalităţile de la nivelul liniilor de alimentare cu energie”, au precizat reprezentanții SC RAJA SA.