Sunset Sea-mphony 2018 – Simfonia Centenarului s-a încheiat pe 19 august, în aplauzele publicului.
Timp de trei săptămâni, mii de constănțeni și turiști au avut ocazia să asculte muzică românească de calitate, dar și să urmărească șase balerini dansând pe ritmurile acesteia.
Orchestra simfonică Bigg Dimm a’Band a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, formată din 25 de instrumentiști și condusă de dirijorul Răzvan Metea, a pregătit 60 de melodii care au fost interpretate live, în fiecare seară, timp de trei săptămâni, pe faleza Cazinoului din Constanța.
„Am fost pentru al doilea an la mare și ne-am bucurat să constatăm faptul că am avut un public mult mai numeros ca anul trecut”, a precizat Răzvan Metea.
Acesta a spus că este o provocare să cânți în aer liber, mai ales la malul mării, din cauza umidității care face ca instrumentele să aibă nevoie de acordaj mai des.
„O altă provocare a fost durata concertului, care acum a fost de o oră și jumătate, față de o oră, cât a fost anul trecut. Este greu mai ales pentru suflători”, a mai spus dirijorul.
Organizatorul evenimentului a fost Asociația Culturală Georgiana Rusu.
„Pentru noi au fost trei săptămâni frumoase, pline de emoții, dar și grele. Am văzut mii de oameni fericiți la concerte, oameni care zâmbeau și dansau, și acest lucru ne-a convins că a meritat tot efortul. Aproape în fiecare seară, reacția publicului ne-a surprins plăcut, de la cei care dansau pe ritmurile muzicii, până la cei care au oferit flori și tort membrilor orchestrei”, a spus Georgiana Rusu, președintele asociației.
Evenimentul intitulat „Sunset Sea-mphony – Simfonia Centenarului” este finanțat de Primăria Constanța și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu.
Bugetul total al evenimentului este de 547.983 de lei. Finanțarea Primăriei Constanța este de 497.983 lei, iar contribuția proprie a beneficiarului de 50.000 de lei.
Sponsorul al evenimentului este S.C. Infinity Art Dental S.R.L.