Șoferii, cei mai amendați constănțeni

Doi dintre șoferii sancționați în data de 22 ianuarie 2019 (foto: Poliția Locală Constanța)
Doi dintre șoferii sancționați în data de 22 ianuarie 2019 (foto: Poliția Locală Constanța)

Poliția Locală Constanța a aplicat, în data de 22 ianuarie, 265 de amenzi, mai mult de jumătate, adică 146, au fost acordate șoferilor pentru încălcări ale legislației rutiere.

Reprezentanții instituției au precizat că valoarea totală a amenzilor a fost de 55.315 lei.

Valentina Chiriță, purtătorul de cuvânt al instituției, a precizat că au mai fost consemnate 23 de abateri pentru nerespectarea normelor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al municipiului Constanța, 24 de cerșetorie, consum de alcool în alte locuri decât cele permise, încălcarea unor reguli de conviețuire socială și bună vecinătate, o abatere de nerespectare a obligației operatorului economic de a deține aviz de funcționare, 12 abateri de la normele legale privind fumatul în spațiu public închis și 4 abateri pentru exercitarea unor acte de comerț ambulant cu țigări /mărfuri și dispusă măsura complementară de confiscare.

„Tot în cursul zilei de 22 ianuarie 2019, polițiștii locali au depistat în zona centrală a orașului o persoană minoră care apela la mila conducătorilor auto din intersecția semaforizată de pe bulevardul Tomis / bulevardul Ferdinand. Persoana în cauză apărea în baza de date ca fiind dispărută. După încheierea formalităților, a fost predată Secției 3 Poliție, competentă teritorial și au fost notificate serviciile sociale.”, a precizat sursa citată.

Direcția Generală Poliția Locală Constanța reamintește numerele de telefon la care cetățenii pot apela pentru a semnala situații din sfera noastră de compentență instituțională -0241484205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp).


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Toți funcționarii Primăriei Constanța sunt liberi pe 24 ianuarie, cu excepția celor de la decese și cimitire

mie ian. 23 , 2019
Toți funcționarii Primăriei Constanța sunt liberi mâine, 24 ianuarie 2019, cu excepția celor care se ocupă de decese și cimitire, care vor lucra, dar după un program redus. Primăria Municipiului Constanța a anunțat, printr-un comunicat de presă că ziua de joi, 24 ianuarie 2019, este declarată liberă conform prevederilor art. […]

V-ar putea interesa și: