Primăria Municipiului Constanța continuă să dărâme garajele din oraș pentru a crea noi locuri de parcare.
În prezent, se lucrează pe aleea Lăcrămioarei, strada Cutezători, strada Solidarității și strada Prieteniei, din zona Inel II. Urmează cartierul Faleză Nord.
„În scurt timp vor începe lucrările şi pe străzile Basarabi, Unirii, Dezrobirii, Cașin și pe aleea Mălinului.”, au precizat reprezentanții Primăriei Constanța.
Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare.
Primăria face apel către locuitorii orașului să nu își parcheze mașinile în zonele în care se lucrează, pentru a nu îngreuna intervenția utilajelor.
Cine nu își dărâmă de bună voie garajele riscă o amendă de până la 100.000 de lei.
Reprezentanți ai Primăriei și ai Poliției Locale Constanța au declarat că toate garajele vor fi dărâmate. Rămâne de văzut dacă se vor ține de cuvânt sau dacă, din diferite motive, unii șmecheri vor scăpa cu garajele neatinse. Din informațiile noaste, sunt zone din municipiu unde acestea nu se vor dărâma. De exemplu, în zona Flămânda, în apropiere de Școala Gheorghe Țițeica. Sperăm să ne înșelăm.
Un articol cu „care sunt următoare străzi care vor fi asfaltate” pe cand?