Constanța, capitala festivalurilor de mâncare și băutură. Niciun eveniment cultural pe listă pentru 2019, deocamdată

evenimente 2019 constanța
Trei persoane stau în fața unei tonete amplasate în Piața Ovidiu din Constanța, în cadrul unui festival gastronomic ce va avea loc și în 2019

Dacă vă place să mâncați și să beți, Constanța este o destinația pe care trebuie să o luați în considerare în această vară. 2019 va fi vara festivalurilor de mâncare și băutură pe litoralul românesc, iar Constanța va deveni o adevărată capitală.

Primăria Constanța a a anunțat, luni, la Târgul de Turism al României, calendarul evenimentelor din Constanța și Mamaia. 7 din cele 16 evenimente anunțate sunt dedicate fie mâncărurile, fie băuturii. Unele dintre ele sunt dedicate numai vinurilor, altele scoicilor sau înghețatei.

Lipsesc cu desăvârșire din această listă evenimentele culturale. Alte orașe, cum sunt Sibiu sau Cluj, au reușit să facă din evenimentele culturale adevărate atracții turistice. Festivalul de teatru de la Sibiu a ajuns unul dintre cele mai importante din Europa. Aceste orașe au învățat că aceste evenimente atrag și turiști (de calitate), și bani.

evenimente 2019 constanța
Lista evenimentelor organizate în 2019 în Constanța

„Veniturile pe care le generează Festivalul Internațional de Film Transilvania pentru comunitatea locală sunt mai mari decât cheltuiala pe care o face primăria. Acesta e rolul culturii. Marea Britanie câștigă mai mulți bani din impozitele pe drepturile de autor generate de albumele Beatles decât pe toată industria siderurgică din Manchester. Cam aceste e și la Cluj impactul Untold-ului. Când vin o grămadă de oameni care îți cheltuie bani, tu încasezi impozite. La Cluj cultura generează mai mulți bani decât consumă. Investești mai mult, generezi mai mult”.

Claudiu Pădurean, jurnalist din Cluj

Declarațiile sale pe larg le puteți citi în articolul de mai jos.


Evenimentele în municipiul Constanța încep în luna martie.

„Printre primele evenimente anunțate se regăsesc deja cunoscutele Neversea, Sunwaves, The Color Run sau Festivalul Scoicilor, dar și Pontus Euxinus – Povestea Vinului Dobrogean sau Dacia Clasic – 50 de ani de la începerea fabricării modelului Dacia 1300. Începând cu luna martie, evenimente sportive, târguri culinare sau festivaluri de profil își vor deschide porțile atât pentru constănțeni, cât și pentru turiști.”

Primăria Constanța

Desfășurat în perioada 21-24 februarie, Târgul de Turism este cel mai important eveniment dedicat industriei de turism din România. Primăria Municipiului Constanța, Organizația Patronală Mamaia-Constanța și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, promovează împreună în Pavilionul B1 al Centrului Expozițional Romexpo București, stand 26-29, destinația Constanța-Mamaia.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Constanța, capitala festivalurilor de mâncare și băutură. Niciun eveniment cultural pe listă pentru 2019, deocamdată

  1. Să nu vă mire! Dacă in acest oras se dau diplome in amintirea unor ani de cultura, propunerile le fac fostii comunisti activisti și deseori turnatori la secu, cosmetizati azi in evaluatori și opozanți liberali. Oamenii de valoare stau ascunși și devin muti la drama imoralitatii pe care o traiesc; impostori si simulatori au inlocuit fapta buna cu minciuna si adevărul cu falsul. Nu mai ai ce sa compari intre ce a fost acest oras, cultural și ce a devenit: acultural. Dati- le mici și bere rece! Asa i-a învățat partidul și asa vor trece prin ani, simuland ca au trait. Tinta lor este sa fie universitari și doctori in stiinte, ca se cumpara, sa isi faca vacanțele departe de Dunăre și Mare, ca le pute și să își educe copiii sa faca bani, pentru că inteligența și cultura nu tin de …lux. Dacă ați sti cati repetenti ne arata pe unde sa mergem…condusi de ei.
    Ăștia suntem!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

FOTO Accident rutier grav în Mangalia, a intervenit elicopterul SMURD

lun feb. 18 , 2019
Un accident rutier grav a avut loc în Mangalia, în data de 18 februarie 2019. În jurul orei 16.15, un bărbat de 55 de ani a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Mangalia către Constanța. „La un moment dat, a surprins și accidentat grav o persoană de sex feminin, […]

V-ar putea interesa și: