Polițiștii locali din Constanța au aplicat, în data de 26 februarie, 210 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 53.575 lei.
În ultimele 24 de ore au fost constatate: 60 sancțiuni pentru nedeținerea titlului de călătorie valabil pe mijloacele de transport public în comun, 34 abateri pentru nerespectarea normelor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale; 13 de abateri pentru tulburarea ordinii și liniștii publice în zonele adiacente centrelor comerciale, parcurilor, piețelor agroalimentare și în cartierele de blocuri sau case; 80 încălcări ale legislației rutiere, 2 sancțiuni pentru nerespectarea normelor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de idetitate ale cetățenilor români, 9 abateri pentru exercitarea unor acte de comerț ilicit, 3 sancțiuni pentru consum de produse din tutun într-un spațiu public în care acest lucru este interzis, 9 sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor legale de către operatorii economici în vederea obtinerii actelor emise de autoritatea publică locală în vedererea funcționării, etc.
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale.
Reamintim numerele de telefon la care puteți suna pentru semnalarea faptelor antisociale care intră în competența Direcției Generale Poliția Locală Constanța -0241484205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp).