UPDATE 2 martie. În total au fost afectate 373 de hectare de vegetație, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.
În județul Constanța au avut loc, în prima zi de primăvară, nu mai puțin de opt incendii de vegetație uscată.
Acestea s-au produs în Limanu (ora 10.19), Corbu (ora 13.14), Vadu Oii (13.40), Faclia (15.38), Murfatlar (16.46), Medgidia (16.55), Cochirleni (18.30), Venus (21.07).
La momentul redactării acestei știri, la Cochirleni intervin pompierii Detașamentului Cernavodă din cadrul ISU Dobrogea, cu trei autospeciale de stingere, dar și localnici cu buldoexcavatoare și tractoare.
„Sunt 3 focare mari (hectare), unul spre Rasova unul spre Ivrinezu si unul spre fostul IAS. La Venus intervin pompierii Secției Mangalia, ard 500 metri pătrați de vegetație și de stuf”, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.