Cursuri GRATUITE de limba franceză, la Universitatea Ovidius, susținute de un lector din Franța

Cursanții au avut numai cuvinte de apreciere la adresa cursului.

În anul școlar 2018-2019, Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța a decis să mărească atractivitatea ofertei sale academice. Astfel s-a născut ideea de a oferi cursuri gratuite de limba franceză elevilor de liceu care au cel puțin nivelul A2 de cunoaștere a acestei limbi de circulație internațională.

Pentru a reuși să atragă un public cât mai numeros, cursurile sunt susținute de un lector nativ, Solène Galli, venită pe meleaguri tomitane de la Bordeaux. Este normal ca interacțiunea cu un vorbitor nativ să fie mai atractivă decât orele obișnuite de limba franceză pe care elevii le susțin în liceele din care provin. În plus, aceste cursuri se derulează în fiecare sâmbătă, în două intervale orare: 11-13 și 13-15. Ambianța caldă și primitoare a lectoratului de limba franceză, utilat cu cele mai moderne mijloace tehnice și cu o bibliotecă generoasă, este un punct de atracție. Lectoratul a devenit astfel locul în care tineri din liceele constănțene vin la fiecare sfârșit de săptămână, mai ales pentru avantajele lucrului în grupe restrânse. În plus, a lipsi la unul dintre cursuri nu duce la pierderea șirului logic al acestora deoarece în fiecare sâmbătă este prevăzut alt modul tematic.

Câteva dintre activitățile cele mai frecvente din cadrul acestor cursuri au fost dictate de nevoile de formare ale adolescenților: corectarea greșelilor recurente, îmbogățirea vocabularului cu ajutorul unor texte actuale, de cele mai multe ori accesate on line, vizionarea unor documente care constituie ulterior puncte de plecare în dezbateri interesante, exersarea capacității de exprimare orală. Nu lipsesc jocurile care se potrivesc oricărei vârste, dimensiunea ludică fiind parte integrantă din personalitatea umană la orice vârstă.

Este interesant de menționat că, pentru 10 prezențe la curs, elevii primesc un atestat oficial, eliberat de Facultatea de Litere, care poate servi la completarea portofoliului personal care să însoțească curriculum-ul vitae în cazul unei angajări viitoare într-un domeniu care să presupună cunoașterea limbii franceze.

Ca finalitate imediată, elevii beneficiază de orientare și îndrumare din partea cadrelor didactice din Facultatea de Litere în scopul învățării modalităților de rezolvare a subiectelor pentru admiterea la studii universitare de profil.

În final, dăm cuvântul câtorva dintre participanții la aceste cursuri:

  • „Din punctul meu de vedere, acest curs a fost foarte interesant. Am venit aici pentru a progresa la franceză și doresc să mă pregătesc atât pentru olimpiadă, cât și pentru examenul de admitere la facultate.”
  • „Cred că acest curs e foarte util și vă apreciez pentru inițiativă. Ar fi o idee bună să fim împărțiți pe grupe în funcție de nivel pentru ca toți să țină pasul. Aș vrea să lucrăm mai mult pe exprimare, dar și să putem să cunoaștem Franța din perspectiva unui francez, cultura, obiceiurile.”
  • „Ceea ce vreau de la acest curs este să capăt curajul de a vorbi în franceză, deoarece îmi este teamă de pronunție, de faptul că nu-mi voi putea formula o idee clară. De asemenea, mi-ar plăcea să învăț cuvinte noi. Ceea ce îmi place foarte mult e faptul că Solène e super înțelegătoare, răbdătoare, caldă și amuzantă.”

Cursurile vor continua până în luna iunie, deci nu e niciodată prea târziu pentru înscriere…


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Restricții de trafic în zona Peninsulară

lun mart. 11 , 2019
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a început să monteze astăzi, în zona peninsulară, noile indicatoare rutiere. Reamintim că noul Regulament de acces prevede ca zona peninsulară să fie separată în zone exclusiv pietonale și zone ocazional carosabile iar accesul vehiculelor în interiorul zonei pietonale să se facă […]

V-ar putea interesa și: