Pentru realizarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Medeea și Cumpenei, din municipiul Constanța, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile, marţi – 19 martie 2019, în intervalul orar 09:30 – 14:00.
Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din cartierul Medeea, dar şi cei arondaţi punctului termic 89.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii optimi în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toți consumatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.”, au precizat reprezentanții RAJA SA.