Răzvan Florea, ce dezamăgire!

răzvan florea
Răzvan Florea în timpul unei ședințe de consiliu local, în decembrie 2016 (foto: Constanța 100%)

Răzvan Florea cucerea în 2004, în Atena, prima medalie olimpică, la înot masculin, pentru România. Bronzul acela a contat mult.

Și datorită lui, dar și succeselor de netăgăduit ale sportivului, de-a lungul unei frumoase cariere, l-au propulsat în politică. Nu oriunde, ci chiar în top.

Răzvan Florea a fost pe locul al doilea pe lista de consilieri locali ai PSD, în alegerile din 2016. În fața sa nu stătea decât primarul interimar de atunci și președintele organizației municipale, Decebal Făgădău.

Un campion are mai multe calități decât un om obișnuit, și una dintre acele calități trebuie să fie fair play-ul, chiar dacă vorbim despre un sport individual. Munca asiduă, antrenamentele fără sfârșit, cursele pe muchie de cuțit te fac, trebuie să te facă să îți dorești o competiție corectă, trebuie să îți întărească respectul față ce munca depusă de adversarii tăi. Sportul clădește caractere, iar din aceste caractere se cern, apoi, campionii.

Am avut încredere și am sperat în fair play-ul de campion al lui Răzvan Florea. L-am întrebat personal dacă nu se teme că e numai un trofeu pe care PSD îl pune în vitrină pentru a câștiga alegerile. Se gândise și el la asta, dar a spus că are proiecte pentru oraș, pentru elevi, proiecte legate de ceea ce știe el mai bine, de sport, de înot, și că vrea să le ducă la îndeplinire. A spus că dacă nu va face nimic în doi ani, se gândește să-și dea demisia. L-am crezut. În lumea mea ideală, campionii nu mint. L-au crezut și constănțenii, PSD Constanța a câștigat alegerile.

Au trecut aproape trei ani. Niciuna dintre promisiuni nu a fost îndeplinită, nici demisia nu și-a dat. Pe la ședințele de consiliu trece mai rar, e ocupat. Între timp, cineva mi-a spus că Răzvan Florea are niște interese imobiliare pe care vrea să le rezolve și că acesta este motivul pentru care a intrat în politică, în PSD, în consiliul local. Nu am crezut informația. Răzvan Florea nu este un om sărac, nici nu trebuie să fie sărac, dar îmi aduc aminte că a spus cândva că nu a primit niciun ajutor de la primărie. Eram sigur că nu va începe să facă asta chiar în mandatul său de consilier.

Azi, 28 martie 2019, consilierul local Răzvan Florea, campionul, nu a mai lipsit de la ședința de consiliu local. A fost acolo, în sală, și a votat laolaltă cu partidul său. A votat și proiectul numărul 24. Proiectul prevede ca un teren de 384 de metri pătrați, situat chiar în buricul târgului, pe bulevardul Tomis, la numărul 1 (da, la numărul 1), să fie vândut de Primăria Constanța, prin vânzare directă, către SC Doris Trading SRL. Deloc întâmplător, firma este deținută de soția sa, Oana, și de familia acesteia, Ștefănescu, una dintre cele mai bogate din Constanța. Au în portofoliu Toni’s Trade S.R.L.,un restaurant, cafenele, hoteluri, dacă nu mă înșel. Răzvan Florea a votat proiectul, din câte îmi spun colegii prezenți la ședința de consiliu. Nu e în regulă. Iată ce spune Agenția Națională de Integritate:

„Legea nr. 215/2001, art. 46 interzice consilierilor locali să ia parte la deliberarea şi adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial faţă de problema supusă dezbaterii. Interesul poate fi personal sau prin soţie/soţ, afini sau rude de până la gradul al patrulea inclusiv. Hotărârile adoptate prin încălcarea acestei prevederi sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.”

Ce a făcut Răzvan Florea este o încălcare a formei legii. Dacă cineva o să atace hotărârea, va fi, probabil, supusă din nou la vot. Poate că n-a știut. Nu asta e însă important.

Mi-am dat seama, la trei ani de la discuția cu Răzvan Florea, că am fost păcălit. Răzvan Florea – în opinia mea – nu voia să devină consilier local pentru frumoasele proiecte pe care le-a prezentat, ci pentru că aștepta ziua de azi. Dacă mă înșel, îmi cer scuze anticipat. Dar și el, campionul de la Atena, trebuie să-și ceară scuze pentru ce a nu a făcut în aceștia ani. Și, mai ales, trebuie să-și ceară scuze pentru că și-a bătut joc de speranțele celor care l-au votat, care doreau bazine de înot pentru copiii lor, care credeau că vorbește din suflet atunci când spunea că un copil trebuie să facă sport și că se va dedica pentru ca acest lucru să se întâmple.

Este o dezamăgire atât de mare să-ți dai seama că în spatele unui mare sportiv, unui excelent înotător, unui medaliat olimpic stă, de fapt, un investitor imobiliar ca toți ceilalți, un politician cu scopuri personale, un om de afaceri care cumpără terenuri de la primărie.

E foarte trist.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Un comentariu la “Răzvan Florea, ce dezamăgire!

  1. Este de asteptat de la cineva pe care scrie psd.
    Cat despre caracterul lui Florea, da din mâini ca sa ramana la suprafata. I se spune si înot Câinesc.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Copil de 10 ani lovit de o mașină după ce a traversat prin loc nepermis

joi mart. 28 , 2019
Un copil de 10 ani a fost lovit de o mașină după ce a traversat prin loc nepermis. În data de 28.03.2019, ora 17:40 un barbat, de 38 de ani a condus un autoturism pe str. Hatman Arbore din Constanţa, dinspre Şos. Mangaliei către str. Comarnic şi ajungând la marcajul […]

V-ar putea interesa și: