Ce măsuri a luat Spitalul Județean Constanța după vizita inopinată a ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății în timpul vizitei inopinate, de vorbă cu câțiva pacienți

Conducerea SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța a finalizat ancheta internă demarată în cursul zilei de luni, după vizita inopinată a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, și a luat mai multe măsuri.

Astfel, s-a decis încetarea mandatului de asistent șef interimar pentru asistenta din Secția Clinică Neurologie și acordarea unui avertisment scris asistentei medicale din cadrul secției UPU-SMURD Constanța, care a fost de serviciu în zona de triaj, în data de 07.04.2019. De asemenea, directorul de Îngrijiri a primit o atenționare privind intensificarea controalelor pe secțiile unității, în consecință, au fost demarate verificări în toate secțiile.

„Menționăm că niciuna dintre salariate nu a mai fost sancționată până în prezent iar deciziile au fost luate în conformitate cu prevederile legale din Codul muncii, coroborat cu prevederile Regulamentului Intern al SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța.”, a precizat conducerea SCJU.

Măsuri s-au luat și la nivel administrativ. În secția de neurologie vor fi demarate lucrări de igienizare. O procedură similară a avut loc și în anul 2016 iar în anul 2018 a fost înlocuit tot mobilierul (paturi, saltele, noptiere, mese și scaune). Facem însă precizarea că secția Clinică Neurologie nu a fost niciodată reabilitată, urmând ca lucrările să înceapă după finalizarea reabilitării secției Obstetrică Ginecologie 1.

Totodată, conducerea SCJU a organizat ședințe cu toți medicii șefi și asistentele șefe unde s-au discutat problemele administrative, s-a atras atenția asupra respectării protocoalelor medicale și s-a solicitat creșterea gradului de curățenie. Menționăm că astfel de întâlniri au loc periodic.

Vă recomandăm și:

Referitor la recenta vizită a Ministrului Sănătății Sorina Pintea la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, reprezentanții sindicatului Sanitas Constanța au făcut câteva observații pertinente, pe care le puteți citi mai jos.

„Înțelegem preocuparea doamnei ministru pentru ridicarea calității actului medical și o salutăm, dar acest lucru se face cu o finanțare corespunzătoare care să asigure renovări și dotări la standarde europene. Ridicarea calității actului medical se face printr-o colaborare cu toți factorii implicați în realizarea actului medical și cu consultarea partenerilor sociali (patronate și sindicate).

Cea mai mare unitate sanitară din județ, de altfel singura care are competențe în tratarea cazurilor extrem de dificile, este extrem de aglomerată. Spre exemplificare: anul trecut în UPU au fost consultați 140.449 de pacienți din care 36.652 au fost internați, într-o locație subdimensionată care are nevoie urgentă de extindere și de suplimentare de personal. Doamna Ministru a recunoscut în seara vizitei, că până la ora aceea au fost 247 prezentări la UPU. 247 pacienți în câteva ore, cu doar 4 medici și câteva asistente și infirmiere? În UPU, un pacient este evaluat clinic şi paraclinic (analize de laborator, radiografii, ecografii, examen CT, ș.a.), beneficiază de consult de specialitate şi tratament în câteva ore, lucruri care s-ar putea face prin ambulator în câteva zile. Atât timp cât vor mai fi bolnavi care se prezentă în UPU doar pentru că nu există centre de pemanență noaptea și la sfârșit de săptămână sau din alte motive care nu reprezintă urgențe, sigur că vor exista blocaje şi nemulţumiri. În acest moment, din totalul de 100% al pacienţilor consultaţi în UPU, doar 26% se regăsesc internaţi cu foaie de internare continuă, ceea ce nu este firesc. Pe timpul verii adresabilitatea aproape se dublează și spitalul se descurcă cu același personal în aceleași spații. Aceste lucruri trebuiesc spuse, cântărite și analizate.

Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean Constanţa este o secție nerenovată (SCJU a fost dat în folosință acum 50 ani, în anul 1969), permanent supraaglomerată. Secția are 75 paturi, unde sunt internați de obicei, 75-80 pacienți. Cei mai mulţi pacienţi ai secţiei, până la 80%, ajung aici în urma unui accident vascular cerebral. Îngrijirea bolnavului cu accident vascular cerebral este o muncă grea care cere eforturi fizice, bolnavii fiind imobilizați la pat. Cu personal insuficient (3 asistente și 2 infirmiere / tură), să tratezi și să îngrijeşti 75 pacienți (să-i ridici, să-i schimbi, să le pui scutece absorbante şi să-i igienizezi) este extrem de greu așa că întreg personalul merită să fie tratat cu respect și considerație.

Din păcate, faptul că județul nostru a rămas de ani buni fără spital municipal, așa cum probabil nu mai există nicăieri în țară, dar și că județul nu are spital de obstetrică-ginecologie, nici spital de pediatrie și niciun centru de permanență nu face altceva decât să supraaglomereze SCJU Constanța. Aproape toți miniștrii sănătății  care au venit la Constanța au recunoscut că județul nostru are un mare deficit la acest capitol și că se impune de urgență construirea a noi unități sanitare pentru a degreva SCJU (acest lucru din păcate este valabil și astăzi).

Referitor la situația actuală reprezentăm cele două membre de sindicat în comisia de disciplină astfel încât să ne asigurăm că le sunt garantate și respectate toate drepturile.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Individul care teroriza constănțenii va fi cercetat penal

vin apr. 12 , 2019
Individul care agresa oameni pe stradă va fi cercetat penal, după ce persoana vătămată a depus plângere. „Astfel, polițiștii Secției 3 au avut cadru legal pentru a face în continuare toate demersurile pentru ca bărbatul în cauză sa fie tras la răspundere, conform legii, în cadrul dosarului penal deschis pentru […]

V-ar putea interesa și: