Pentru remedierea unor avarii survenite la nivelul unor branșamente de pe strada Onești, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să blocheze circulația pe această stradă, astăzi – 20 mai 2019, pe tronsonul delimitat de strada Unirii și bulevardul Mamaia, în intervalul orar 08,30 – 14,00.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuita și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
„Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă și îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt. Abonații din zonă nu sunt afectați de aceste lucrări, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile fără a întrerupe alimentarea cu apă.”, au precizat reprezentanții RAJA SA.