Polițiștii de investigare a criminalității economice din Constanța au organizat o acțiune, context în care au prins în flagrant delict doi bărbați, care au fost reținuți, fiind bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni economice.
La data de 19 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale şi al polițiștilor Serviciului Rutier, au desfăşurat o acţiune, în municipiu, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub aspectul săvârșiriiinfracțiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.
În acest context, polițiștii au depistat în flagrant delict doi bărbați, bănuiți că ar fi indus în eroare două societăți comerciale din municipiul Constanța, prin folosirea calităţii mincinoase de reprezentanți ai unei societăți comerciale din București.
În urma cercetărilor și a probatoriului administrat în cauză, polițiștii au stabilit faptul că cei doi bărbați, în vârstă de 25, respectiv 33 de ani, ambii din Constanța, ar fi închiriat de la administratorii celor două societăți, prin emiterea unor documente şi ştampile falsificate emise de către o societate din București, schele şi popi metalici. Ulterior, la data de 19 mai a.c., bărbații ar fi încercat să comercializeze bunurile închiriate, în baza unor documente falsificate, către clienţi din județul Ilfov şi municipiul Bucureşti.
Prejudiciul, în valoare de 155.000 de lei, a fost recuperat, urmând a fi restituit persoanelor vătămate.
Polițiștii au dispus măsura reţinerii bărbaților în cauză, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în arestul preventiv al I.P.J. Constanța, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi instanței cu propuneri corespunzătoare.