FOTO Accident grav la intrarea în Faclia

accident falcia

Un accident rutier grav a avut loc, vineri după-amiază, la intrarea în localitatea Faclia, dinspre Medgidia.

Șoferul unui autoturism a intrat în parapetul de protecție al drumului.

Militarii de la ISU Dobrogea au fost solicitați, prin apel unic la 112, să intervină. Au ajuns la fața locului pompierii militari din cadrul Detașamentului de Cernavodă, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemeneas, a ajuns și elicopterul Smurd.

Persoana a fost descarcerata și predată echipajului de pe elicopter, care a transportat-o la spital.

Șoferul este conștient, dar are traumatisme de membre inferioare și de torace. Are 41 de ani.

COMPLETARE

Iată ce spune, oficial, IPJ Constanța despre accident:

accident faclia

„În data de 07.06.2019, ora 13:23, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, a condus o autoutilitară pe DN 22C, în localitatea Faclia, dinspre localitatea Mircea Vodă către Cernavodă, iar la ieșire din localitatea Faclia, pe fondul neatenției în conducere, ar fi pierdut controlul direcției de mers, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto.”


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Constanța, un oraș de închiriat

vin iun. 7 , 2019
Constanța a ajuns un oraș de închiriat. Nu avem investiții green-field, ridicate de la „firul ierbii”, nu avem investiții în industrie, nu avem capacități de producție, dar avem apartamente și spații comerciale de închiriat. Tot ce are Constanța este portul, dar și acesta este prost exploatat. O spun cifrele: traficul […]

V-ar putea interesa și: