Bucătarul navei Mărășești a murit înecat, miercuri după-amiază.
Tragisia s-a întâmplat pe digul de sud din Năvodari.
„Prin apel la 112 am fost solicitaţi să intervenim la o persoană posibil înecată Intervin colegii din cadrul Staţiei Midia cu o autospecială cu modul de prim ajutor, persoanei i se aplica protocolul de resuscitare”, au transmis rerpezentanții ISU Dobrogea.
La faţa locului a aterizat şi elicopterul SMURD.
Din informațiile martorilor, bărbatul ar fi intrat în apă să culeagă rapane şi a dispărut, moment în care au intrat în apă şi l-au scos până la venirea salvatorilor.
Tânărul a fost declarat decedat.
„In ciuda eforturilor susținute ale pompierilor paramedici si a medicilor de pe elicopterul SMURD, din pacate bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare acesta fiind declarat decedat”, au precizat reprezentanții ISU Dobrogea.
Avea numai 33 de ani.
„Un bărbat, de 33 de ani, a decedat după ce s-ar fi scufundat pentru a culege rapane. De caz se ocupa Serviciul de Poliție Transporturi Maritime. În cauza a fost deschis un dosar de cercetare penală, sub coordonarea Parchetului Militar Constanța.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța