Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au intervenit în sprijinul a patru cetățeni români care se aflau la bordul unei ambarcațiuni de agrement, rămasă în imposibilitate de manevră pe Marea Neagră.
În data de 15.06.2019, Sistemul Integrat de Supraveghere Maritimă – SCOMAR a detectat o ambarcaţiune de agrement, care se îndrepta spre marea teritorială a Bulgariei. Poliția de Frontieră a interogat ambarcațiunea respectivă, ocupanții acesteia comunicând faptul că barca plutește în derivă din cauza unor defecțiuni tehnice pe care încearcă să le remedieze.
Ulterior persoanele de la bord au comunicat că, deși au remediat defecțiunea, nu pot manevra ambarcațiunea din cauza condițiilor hidrologice nefavorabile, sens în care Garda de Coastă a informat MRCC Constanța, care a declanșat acțiunea de salvare a persoanelor. Astfel, s-a dispus efectuarea unei misiuni cu o nava din cadrul Grupului de Nave Mangalia, care a asigurat conducerea ambarcațiunii în siguranță în Portul Mangalia.
Cele patru persoane, cetățeni români cu vârste cuprinse între 32 și 44 de ani, nu au avut nevoie de asistență medicală. Persoanele respective au declarat că în timp ce desfășurau activități de agrement, motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie și din cauza condițiilor hidrologice nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal.
Acțiunea s-a desfășurat prin cooperarea autorităților de frontieră din România și Bulgaria, sub coordonarea Centrului Maritim de Coordonare Constanța.