Simona Halep și-a prezentat, ieri, trofeul în fața a mii de constănțeni.
„Sunt foarte emoţionată că au venit atâţia oameni să vadă acest trofeu. Drumul nu a fost uşor. Toţi copiii să creadă în ei, să creadă că nimic nu este imposibil, vă mulţumesc că sunteţi alături de mine”, a spus Halep, care şi-a luat în braţe nepoţica de trei ani, Tania.
Evenimentul a început de la Sala Sporturilor, de unde Simona Halep a plecat, la bordul unui autobuz supraetajat, în Piața Ovidiu.
Aici a avut loc un concert susţinut de Ştefan Ştiucă & The Mob, artist care a făcut închisoare pentru trafic de droguri. La sosirea Simonei un elicopter a survolat piaţa şi a aruncat petale de trandafiri. Tânăra Mara Berechet a cântat imnul României, alături de toţi oamenii din piaţă, în onoarea Simonei Halep.
Simona Halep a mulţumit oamenilor din Constanţa, antrenorilor şi familiei, subliniind că are un invitat special la ceremonie, pe nepoţica ei. A mulțumit și omului de afaceri care a ajutat-o mult în carieră, Corneliu Idu.
Simona a povestit ce a simţit după fiecare titlu de Grand Slam pe care l-a câştigat şi şi-a propus acum să aducă în oraşul ei natal şi o medalie olimpică.
„Cel mai frumos turneu rămâne Roland Garros! La Wimbledon s-a format tenisul, e un turneu complet diferit, sincer să fiu nu am crezut niciodată că voi câştiga, pentru că se joacă pe iarbă.Mama mea a visat că pot izbândi şi mă bucur mult că am reuşit. A fost diferit faţă de Roland Garros, am simţit o împlinire a carierei mele, nu vreau să mă opresc aici. Obiectivul meu principal e Olimpiada, îmi doresc o medalie! Pentru Constanţa joc mereu, vreau să aduc o medalie anul viitor să ne bucurăm cu toţii de ea,” a declarat Simona în uralele spectatorilor.
La finalul ceremoniei, Halep, alături de câţiva copii, au aruncat mingi de tenis cu autograful sportivei înspre public.
Pe data de 13 iulie, Simona Halep a câştigat turneul de tenis de la Wimbledon, după ce a învins-o în finală pe Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2.
Primarul Decebal Făgădău nu a urcat pe scenă, cel mai probabil pentru că nu a fi huiduit. Nici nu ar fi avut ce să spună, din moment ce primăria nu a făcut nimic pentru Simona Halep și nu face nimic pentru sportul de masă. În mulțimea a apărut viceprimarul Dumitru Babu, care purta un tricou pe care scria „Constanța” și „Halep”. S-a urcat într-o mașină a Zip Escort care a mers în fața autobuzului, lângă un om de afaceri care primește 24.000 de lei de la Primăria Constanța pentru 5 minute de filmare.
Vă recomandăm și: