Moartea Alexandrei a scos la lumină putregaiul din societatea românească.
Este revoltător și inuman ca un procuror și mai mulți polițiștii să aștepte ca niște statui de piatră în fața casei unde copila de 15 ani era violată, tăiată, omorâte și dizolvată în acid, până când din corpul ei plăpând n-au mai rămas decât niște dinți.
Alexandra avusese curajul și forța să sune, nu o dată, ci de trei ori!, de pe telefonul agresorului, dar nimeni nu a ajutat-o. A dat chiar detalii despre locul unde se află, a citit informații de pe o carte de vizită.Ultimele ei cuvinte au fost: „Vine! Vine!” Vă imaginați teroarea în care s-a sfârșit?
„Ofițerii de poliție, în timp de Alexandra era în casă, stăteau la poartă. În timp ce ea țipa și a fost auzită, ofițerii de poliție erai opriți de către procuror să intre. Deși unii dintre ei au vrut să intre fără să se împlinească termenul de la 6.00, procurorul de caz a decis să nu se intre”, a spus Alexandru Cumpănașu, unchiul victimei.
Chiar șeful Poliției Române, demis ulterior din funcție, a declarat că procurorul de caz și polițiștii au stat de la ora 03.00 până la 06.00 în fața curții unde agoniza Alexandra, pentru că n-ar fi avut mandat să intre. Ioan Pop a confirmat că procurorul nu i-a lăsat pe subordonații săi să intre.
Se revoltă fiecare celulă din corpul unui om când aude așa ceva. Polițiștii voiau să intre, dar nu i-a lăsat procurorul! Dacă n-au intrat, deși voiau, înseamnă că i-a convins cumva procurorul de caz să nu intre. Cum i-a convins? I-a amenințat, le-a citit legea? Ancheta trebuie să facă lumină.
Dar știți ceva? Procurorul care i-a oprit pe polițiști să intre a greșit! Putea să intervină, Codul Penal și Constituția României erau de partea sa. Și chiar dacă nu erau, tot trebuia să intre pentru a salva o viață.
Codul de Procedură Penală scrie clar, la art. 159, că mandatul de percheziţie se comunică procurorului, care ia măsuri pentru executarea acestuia. Dar mai scrie, la alineat 14, că „în mod excepţional, percheziţia poate începe fără înmânarea copiei mandatului de percheziţie, fără solicitarea prealabilă de predare a persoanei sau a obiectelor, precum şi fără informarea prealabilă privind posibilitatea solicitării prezenţei unui avocat ori a unei persoane de încredere, dacă există suspiciunea că în spaţiul în care urmează a se efectua percheziţia se află o persoană a cărei viaţă sau integritate fizică este pusă în pericol”.
Mai mult, există un articol în Constituția României, art. 27, care spune că se poate intra cu forța într-o locuință pentru „înlăturarea unei primejdii privind viața, integritatea fizică sau bunurile unei persoane”.
„Oamenii ăştia au stat de la 3 la 6 pentru că nu e caz de flagrant? Indivizii ăştia îşi bat joc de un copil, stau la poartă când se aud ţipete din interior? Ce au făcut până au intervenit şefii de la Bucureşti? Nimic. Au stat lângă poartă şi fata era masacrată în casă. Săteau poliţiştii cu procurorii şi nepoata mea era masacrată”, a mai spus Alexandru Cumpănaşu.
O viață putea fi salvată, poate, dacă un procuror cunoștea legea, lucru pentru care este plătit mai mult decât onorabil de către noi toți, ba chiar îi vom da și pensie specială.
Am văzut multe cazuri de procurori care au distrus vieți, care au încheiat dosare la comandă, care au nenorocit familii. Recent, 39 de persoane au fost achitate definitiv într-un caz de așa-zisă corupție în portul Constanța, după ce au fost târâte opt ani prin procese și după ce au stat câteva mii de zile în arest preventiv. Nici măcar una nu a fost condamnată. Achitare pe linie. Credeți că li s-a întâmplat ceva acelor procurori? Dintre pentru dinte, ochi pentru ochi? Nimic.
Presa locală și centrală a relatat despre multe cazuri aberante care au avut și au loc în Constanța, în care instituțiile statului închid ochii și nu fac nimic, despre unele dosare tergiversate cu anii, despre altele care zac în sertare de atât de mult timp încât probabil că le-a înghițit praful. Instituții de la București au venit, din când în când, și au arătat, prin rapoarte bine făcute, că aici avem de-a face cu o adevărate mafie între unii judecători, procurori și politicieni. Efectele: mafia își apără interesele, adevărul rămâne ascuns.
Credeți că, în cazul de față, va răspunde cineva? Probabil că nimeni, niciodată, așa cum nu au răspuns încă pentru tinerele arse de vii în restaurantul Beirut din Constanța, pentru Colectiv, pentru Apuseni.
Peste 10 ani, noi vom fi uitat povestea, procurorul va beneficia, probabil, de pensie specială și nu va avea nici remușcare, pentru că statuile au inimi de piatră (un om ar fi intervenit în astfel de caz), polițiștii care au vrut să intre în casă își vor mai aduce aminte, arareori, poveste. Alexandra ar fi trebuie să împlinească 25 de ani, să se îndrăgostească și căsătorească, să vadă lumea, să-și crească în liniște copiii. Nimic din toate acestea nu se va întâmpla. Peste zece ani, dacă nu vor fi răpuși de durere, părinții și sora ei vor aprinde o lumânare și o vor plânge din nou, cu lacrimi la fel de amare.
România nu va fi un stat funcțional până când, în astfel de tragedii, cei care au greșit nu vor răspunde exemplar și până când sistemul care a dus la asemenea tragedii nu va fi resetat.
Avem o secție de specială pentru investigarea infracțiunilor în justiție. Este unul dintre instrumentele prin care se poate cerceta munca magistraților. În cazul de față, este una dintre soluțiile pe care le are statul pentru a desluși culpa procurorului în decesul Alexandrei. Cine n-are nicio vină nu ar trebui să fie câtuși de puțin deranjat.
România are nevoie și de o lege a răspunderii magistraților. Cine greșește trebuie să plătească, fie că este muncitor, doctor, polițist, procuror sau judecător. Mai ales cei din urmă însă, pentru că greșelile lor înseamnă diferența dintre viață și moarte. În caz contrar, vom ajunge să ne facem dreptate singuri, și atunci nu vom mai fi o țară, ci doar niște oameni care împart același spațiu fără să aibă nimic în comun. Atunci vom dispărea ca națiune.
