Astăzi, în jurul orei 5, polițiști din cadrul SRPT Constanța – TN Năvodari au fost sesizati despre faptul că o locomotivă a luat foc pe relația CF 817, zona Lumina.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce tracta un tren de marfă, încărcat cu produse petroliere, circulând pe relația Cap Midia – Dorobanțu, la kilometrul 17+900 metri, unul dintre motoarele locomotivei ar fi luat foc.
Locomotiva trăgea 39 de vagoane care erau pline cu păcură. Nu a existat pericol de extindere, pentru că locomotiva a fost detașată rapid. A ars mocnit.
Trenul aparține companiei Grup Feroviar Român, deținută de Gruia Stoica. Transporta, spre țară, 39 de vagoane încărcate cu păcură de la Rompetrol. La 4,55, mecanicul a văzut că iese fum de la motor, de la tracțiune. Mecanicii au dezlegat locomotiva, conform procedurilor, si au tras-o la 15 metri distanță. Linia nu e electrificată. Au venit pompierii. Au intervenit de la 5,30 la 5,45 si apoi au supravegheat. A venit o altă locomotivă si la 6,30 garnitura s-a pus in mișcare. Incidentul este trecut ca „deranjament tehnic”. Se întâmplă de obicei în timpul verii. Nu a fost un eveniment care sa puna in pericol siguranta circulatiei feroviare.
Evenimentul nu s-a soldat cu victime.
Circulația trenurilor a fost închisă până la remedierea situației.