Guvernul României a adoptat, astăzi, 8 august 2019, la inițiativa Ministerului Turismului, Strategia pentru Dezvoltarea Turismului Balnear, act normativ care aprobă principalele obiective care trebuie realizate pentru dezvoltarea turismului balnear.
Printre obiectivele prevăzute în această strategie se numără sprijinirea dezvoltării turismului medical, dar și al celui de tip wellness, precum și promovarea ofertei turistice de acest tip.
„Strategia pentru Dezvoltarea Turismului Balnear este primul document asumat de Guvernul României care stabilește obiectivele pentru dezvoltarea acestui sector turistic care poate fi valorificat 365 de zile pe an, indiferent de condițiile atmosferice. Turismul balnear este una dintre cele mai importante resurse turistice a României, având în vedere că o treime din izvoarele minerale ale Europei se regăsesc pe teritoriul țării noastre. Strategia adoptată astăzi de Guvern nu abordează turismul balnear doar din punct de vedere al turismului medical ci și din punct de vedere al turismului de wellness, care atrage din ce în ce mai mulți turiști la nivel mondial. Este important ca turismul balnear să își regăsească gloria de altădată și să atragă din ce în ce mai mulți turiști în țara noastră, fie că vorbim despre turiști care vor să își vindece diverse afecțiuni, fie că vorbim de cei care vor să se relaxeze.”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Adoptarea Strategiei pentru Dezvoltarea Turismului Balnear întărește celelalte măsuri luate de Guvernul României pentru stimularea acestei forme de turism, cum ar fi eliminarea redevențelor pentru utilizarea apelor geotermale și minerale în scop turistic, dar și Programul de finanțare a investițiilor pentru modernizarea și dezvoltarea stațiunilor balneare.