Viorica Dăncilă a fost huiduită de câteva persoane în Constanța.
Premierul a participat la conferința județeană a PSD Constanța, care a avut loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret. Atât la intrare, cât și la plecare, aceasta a fost așteptată de circa 10 cetățeni care au huiduit-o și au scandat.
Oamenii au strigat: „Analfabeta”, „Huo”, „La pușcărie”.
Viorica Dăncilă s-a urcat în mașină și nu a discutat cu protestatarii.
A vorbit însă despre acest lucru în discursul din cadrul congresului, când a menționat că a văzut că şapte, opt persoane o jigneau şi ţipau.
„Şi atunci mă gândeam: ce zic cetăţenii din Constanţa, ce zic cetăţenii din judeţ despre manifestarea, despre modul de a se manifesta al acestor oameni? Aici, în Constanţa, sunt oameni oneşti, sunt oameni respectaţi, sunt oameni care respectă. (…) Oare circul ţine de cald pentru România? Nu o să le răspund niciodată, pentru că noi nu putem fi aşa, noi credem că în discuţiile cu cetăţenii trebuie să venim cu argumente şi cu proiecte, nu cu jigniri, noi credem că asta face diferenţa între noi şi cei care vor să vină la conducerea acestei ţări”, a declarat Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă a fost huiduită în Constanța și anul trecut.
Vă recomandăm și: