Un polițist local a tras un foc de avertisment pentru a opri doi minori

Fotografie cu caracter demostrativ

Un polițist local a tras un foc de avertisment pentru a opri doi minori.

Sâmbătă seară, în jurul orei 20.30, o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Postului de Poliție Lumina și un polițist local, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Mihail Sadoveanu din satul Sibioara, a observat două persoane în timp ce săreau gardul care împrejmuiește un imobil de pe strada respectivă.

La vederea patrulei, cele două persoane au fugit, astfel că s-a procedat la urmărirea acestora, atât cu autospeciala de poliție, cât și pedestru. Pentru că cei doi nu s-au conformat la semnalele agenților, polițistul local a tras un foc de avertisment în plan vertical cu un pistol cu muniție neletală. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

„Persoanele în cauză au continuat să fugă, una dintre acestea intrând în curtea unui alt imobil, moment în care a fost imobilizată, încătușată și condusă la sediul postului de poliție pentru legitimare și stabilirea situației de fapt. Precizăm faptul că procedura de încătușare s-a realizat în conformitate cu prevederile legale.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Polițiștii au identificat persoana ca fiind un tânăr, de 17 ani, din Sibioara. Acesta a declarat, în prezența tatălui, faptul că s-a speriat de prezența polițiștilor întrucât nu avea documente de identitate asupra sa.

A fost identificată și a doua persoană. Este vorba tot despre un minor, în vârstă de 15 ani.

Cercetările continuă de către polițiștii Postului de Poliție Lumina în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Piroman arestat preventiv pentru 30 de zile

Dum sept. 29 , 2019
Un piroman a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. În cursul zilei de 28 septembrie, în jurul orei 5.50, polițiștii Secției 5 Poliție Constanța au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, fostul concubin al vecinei sale i-ar […]

V-ar putea interesa și: