România exportă eugenii în America și croissante în Franța

România exportă produse de panificație în UE și în alte state non-UE, inclusiv în Statele Unite ale Americii, doar în ultimii doi ani investițiile în sector ridicându-se la 70 de milioane de euro, a declarat pentru fermierinromania.ro președintele Rompan, Aurel Popescu.

Astfel, croissantele produse de o fabrică din Turda ajung chiar în patria croissantelor, Franța, și în Belgia, iar celebrii biscuiți cu cremă, eugeniile, trec Oceanul și se găsesc pe rafturile magazinelor din New York sau Chicago. De asemenea, spune Aurel Popescu, exportăm din ce în ce mai mulți cozonaci și paste. Cu toate acestea, în balanța comercială cu produse agroalimentare „preparatele pe bază de cereale” se regăsesc printre cele care contribuie la adâncirea deficitului. Președintele Rompan a declarat, pentru fermierinromania.ro, că nu își explică această situație.

„Trebuie văzut ce trece INS la preparate pe bază de cereale pentru că, din punctul de vedere al panificației, ce importăm și exportăm. E ceva care efectiv ne scapă”, afirmă președintele Rompan.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat la finalul săptămânii trecute că în urma analizării datelor statistice transmise de către INS privind comerțul internațional cu produse agroalimentare (intra și extracomunitar al României) – sintetic, perioada ianuarie – august 2019, se constată că aceasta prezintă caracteristici similare perioadelor anilor anteriori.

„Astfel, se înregistrează aceleași deficite comerciale la carne și organe comestibile, lapte și produse lactate, legume și fructe, preparate pe bază de cereale. De asemenea, se înregistrează excedente comerciale, conform tradiției ultimilor ani, la exportul de cereale, animale vii, semințe și fructe oleaginoase. Deficitul total valoric în primele opt luni ale anului 2019 este de 1,14 miliarde euro”, se arată într-un comunicat al MADR.

După analizarea cifrelor prezentate în balanță, conducerea MADR și-a fixat ca obiectiv elaborarea de strategii și politici specifice fiecărei grupe de produse agroalimentare unde au fost înregistrate deficite mari. Astfel, la pozițiile unde s-a constatat lipsa unităților de procesare a materiilor prime, factorii de decizie din minister au identificat ca soluții de echilibrare monitorizarea atentă a investițiilor care se vor realiza din fonduri europene nerambursabile. Investițiile în dezvoltarea capacității de procesare a materiilor prime agricole vor avea ca scop creșterea valorii adăugate a acestora.

MADR a precizat că la pozițiile unde s-au înregistrat deficite comerciale, cum ar fi legumele, conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a decis continuarea acordării ajutorului de minimis pentru cultivarea tomatelor în spații protejate în vederea asigurării pieței din România cu tomate produse în România pe o perioadă cât mai lungă a anului. La fructe, se va avea în vedere monitorizarea și informarea pe o scară mai largă a producătorilor în vederea accesării fondurilor europene destinate reconversiei pomicole derulate prin PNDR 2014-2020.

„Toate aceste strategii vor fi centralizate, detaliate și vor fi incluse în viitorul Program Național Strategic 2021-2027, pe care România îl va transmite la Comisia Europeană”, a precizat MADR.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Patronul restaurantului Beirut, în care trei fete au ars de vii, peste 8 ani de închisoare

mar nov. 19 , 2019
Patronul restaurantului Beirut, în care trei fete au ars de vii, a primit peste 8 ani de închisoare. Decizia este definitivă. Curtea de Apel Constanța a decis că George Karam să execute opt ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare. În primă instanţă, George Karam, fostul patron […]
george karam restaurantul beirut

V-ar putea interesa și: