Piața Pescăruș din cartierul Faleză Nord a intrat în renovare, anunță RAEDPP Constanța.
Echipele Primăriei Municipiului Constanța lucrează în aceste zile la reabilitarea trotuarelor și a platoului din fața pieței care va fi refăcut cu piatră cubică, pentru ca locul să se poată transforma într-un spațiu de recreere, cu mobilier urban nou și un loc de joacă pentru copii.
În scurt timp vor începe și lucrările de renovare a clădirii în care funcționează magazinele, precum și a spațiilor în care comercianții își expun marfa pe tarabe.
Perimetrul pieței a fost delimitat, îngrădindu-se astfel accesul autoturismelor iar acum, de jur împrejur se repară trotuarele și se înlocuiesc bordurile.
Și piața Tic-Tac va intra în renovare în perioada următoare. Conform proiectului, vor fi amenajate spații de desfacere moderne, cu lift la etaj, săli de activități și o terasă circulabilă cu jardiniere.
Rând pe rând, toate piețele agroalimentare din municipiului Constanța vor fi reabilitate și modernizate, printr-un amplu proiect demarat de Primăria Municipiului Constanța.