În Techirghiol se sfințesc pontoanele. De fapt, pontonul, pentru că este unul singur.
Acesta a fost inaugurat oficial în ziua Bobotezei, a anunțat, pe Facebook, primarul localității, Iulian Soceanu.
„In ziua Bobotezei, la Techirghiol, a fost inaugurat oficial si sfintit pontonul de promenada amplasat pe lac. O investitie, din bani colectati la bugetul local din taxe si impozite, finalizata in termenele prevazute in contract de care sa va bucurati cat mai mult.”, a scris acesta.
A postat și câteva imagini cu el tăind panglica și cu preoți stropind cu aghiazmă pontonul, pentru a-l sfinți.
Pontonul a costat 1.203.025 lei, iar contractul a fost atribuit de Primăria Techirghiol societăţii Marinetek NSD SRL. Este vorba despre un chei (ponton) plutitor, a cărui suprafaţa de promenadă a fost realizată din pin nordic impregnat sub presiune, tratament necesar pentru a rezista factorilor de mediu din zonă. Are, în plan, formă de ancoră, cu următoarele dimensiuni generale: coada ancorei – componenta dreaptă a acesteia are o lungime de 97,50 metri, componenta perpendiculară pe aceasta are o formă curbată şi se desfăşoară pe o lungime totală de 87,50 metri, lăţimea utilă a suprafeţei de promenadă este de 4 metri. Cheiul (pontonul) va fi dotat cu 13 bănci, 13 stâlpi de iluminat, 13 coşuri de gunoi, balustrade de protecţie, iar în partea dinspre larg se va realiza o scenă tip amfiteatru.
Înfiinţată în anul 2019, Marinetek NSD SRL are sediul social în comuna 23 August. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Băisan Mihaela este asociat unic şi administrator al firmei, care se ocupă de construcţii hidrotehnice. Soțul acesteia, Remus Cristy Băisan, a fost consilier județean PNL, partid din care face parte și primari. Acesta a fost exclus din partid și a fondat Platforma România Modernă şi Demnă. Firma este specializată în realizare de marine și a construit cele mai importante proiecte de acest gen din România.